Preşedintele Parlamentului European susţine aderarea la UE a statelor din Balcanii de Vest

de DP     HotNews.ro
Duminică, 6 iunie 2021, 5:31 Actualitate | MEET Your MEP


David Sassoli
Foto: Facebook/ David Sassoli
Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a pledat în favoarea aderării statelor din Balcanii de Vest la Uniunea Europeană, numind extinderea un "proiect pozitiv pentru pace şi prosperitate", informează dpa și Agerpres. "Extinderea poate aduce beneficii imense atât regiunii, cât şi Europei în ansamblu, ajutând la asigurarea unui continent stabil, prosper şi paşnic", a declarat duminică David Sassoli pentru grupul german Funke Mediengruppe. Ritmul, a spus el, va depinde de îndeplinirea de către ţările din Balcanii de Vest a criteriilor de aderare.

"Reformele trebuie încă finalizate în fiecare din aceste ţări", dar "Uniunea Europeană trebuie să îşi respecte promisiunile şi să recunoască progresele", a apreciat David Sassoli.

UE are deja discuţii de aderare cu Muntenegru şi Serbia, în timp ce Albania şi Macedonia de Nord sunt candidaţi oficiali.

Bosnia-Herţegovina şi Kosovo au fost considerate până acum potenţiali candidaţi la negocieri.

La sfârşitul anului trecut, Cehia şi Slovacia au blocat adoptarea unui text important privind progresele în procesul de extindere a Uniunii.

Iar înainte, Bulgaria a respins începerea negocierilor de aderare la UE ale Macedoniei de Nord ca urmare a disputei generate de istoria comună.

Sofia refuză, de asemenea, să recunoască limba macedoneană ca entitate proprie, susţinând că este un dialect bulgar. Decizia blochează, de asemenea, începerea planificată a negocierilor de aderare ale Albaniei.

Situaţia este considerată problematică deoarece statele balcanice sunt curtate de ţări precum Rusia, China şi Turcia








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





3270 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Da, dar mai intai trebui aruncati rusnacii (Duminică, 6 iunie 2021, 10:00)

    cartofil [utilizator]

    urat mirositori de acolo. Inca au influenta mare mujicii lui Putin in randul balcanicilor de cultura slava (ca de etnie nu poate fi vorba) din Balcani - chiar si in Bulgaria sau Grecia.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by