Unda de poluare generata de dezastrul ecologic din Ungaria se dilueaza si fluviul Dunarea nu a suferit nicio paguba, a declarat vineri pentru Reuters un purtator de cuvant al echipelor de prevenire a dezastrelor din Budapesta.

Tibor Dobson a precizat ca ultimele date arata ca nivelul de PH masurat in Dunare este cuprins intre 8 si 8,2, ceea ce este considerat normal, in scadere fata de nivelul de 9% inregistrat cand noroiul toxic a atins Dunarea.

"Aceste date ne ofera sperante (...) si nu am inregistrat nicio paguba pe cursul Dunarii pana in prezent", a afirmat Dobson.

Incepand de luni, echipele de protectie a mediului au actionat pentru reducerea continutului alcalin determinat de scurgerea toxica de la o uzina de alumina.

Luni, un batal de stocare a reziduurilor chimice de culoare brun-roscat apartinind unei fabrici de prelucrare a aluminiului s-a spart, cauzand scurgerea a peste 600.000 mc de deseuri cu un ph de 12-13 in paraul Torna, afluent al raului Marcal aflat in vestul Ungariei.

Autoritatile au decretat stare de urgenta marti pentru districtele Veszprem, Gyor-Moson-Sopron si Vas, dupa ce satul Kolontar a fost inundat de namol rosu. Patru persoane si-au pierdut viata, dintre care un bebelus de trei luni, alte 3 sunt date disparute si 123 au fost ranite.

Accidentul s-a produs la fabrica de alumina Ajka apartinand companiei MAL Zrt, la 160 km de capitala tarii Budapesta. Ca urmare a exploziei survenite la depozitul de deseuri toxice, s-au deversat cantitati importante de reziduuri industriale, intre care si oxid de fier si metale grele periculoase.

UPDATE Apa fluviului Dunarea, in sectiunea Bazias, se situeaza in limite normale

Ultimele informatii primite de la autoritatile ungare arata ca PH-ul Dunarii amonte de Budapesta variaza intre valori normale intre 8,1-8,5 (unitati de ph), precizeaza Administratia Nationala Apele Romane.

Totodata, din analiza probelor de apa prelevate in sectiunea Bazias, rezulta ca, in urma analizelor efectuate de catre Laboratorul Apelor Romane de la Mehedinti, la indicatori fizico-chimici generali (metale grele si micropoluanti), precum si la indicatori biologici, apa fluviului Dunarea se situeaza in limite normale.

Totodata, masuratorile efectuate din trei in trei ore arata in continuare faptul ca ph-ul se situeaza in jurul valorii normale de 8,5 unitati.

Conform informatiilor primite prin sistemul de avertizare international, autoritatile ungare continua eforturile de a retine unda poluanta pe teritoriul propriu, precum si de a retine cea mai mare parte din namolul poluant in albia paraului Marcal si raul Raba.

Unda poluanta a intrat ieri in fluviul Dunarea si, conform prognozei INHGA, mai are de parcurs 4 zile pana la Bazias, unde, specialistii Administratiei nationale ¬Apele Romane¬ estimeaza ca ph-ul se va mentine in limite normale.