AUDIO Jurnalul de mediu RFI - HotNews.ro: Reducerea cu 30% a emisiilor cu efect de sera ar putea stimula sanatatea europeana. Dezastrele naturale vor fi monitorizate din spatiu

de Raluca Pantazi     HotNews.ro
Vineri, 17 septembrie 2010, 9:16 Actualitate | Mediu


Asculta Jurnalul de Mediu Radio France Internationale - HotNews.ro



Reducerea cu 30% a emisiilor cu efect de sera ar putea stimula sanatatea europeana


Reducerea cu 30% a emisiilor cu efect de sera ar putea stimula sanatatea europeana. Mai exact, daca Uniunea Europeana ar urca procentul cu care vrea sa reduca emisiile de gaze cu efect de sera pana in 2020 de la 20% la 30%, ar economisi zeci de miliarde de euro in domeniul sanatatii publice. Informatia apare intr-un raport lansat recent de doua organizatii nonguvernamentale. Decizia ar putea duce la imbunatatirea calitatii aerului si, prin diminuarea smogului si a altor fenomene nocive cauzate de combustibilii fosili, ar putea duce la reducerea afectiunilor cardiace si respiratorii. Uniunea Europeana s-a angajat sa reduca pana in 2020 emisiile de gaze cu efect de sera – cum ar fi dioxidul de carbon – cu 20% fata de nivelul anului 1990. Oficialii europeni au precizat ca ar ridica procentul la 30% daca tarile industrializate, cu cele mai mari emisii, ar fi de acord. Nimeni nu a acceptat oferta pana acum, transmite France Presse. Activistii de mediu din Uniune preseaza acum blocul de 27 de state membre sa adopte acest procent. Un raport comandat de organizatiile Health Care Without Harm si Health and Environment Alliance sustine ca o reducere cu 30% a emisiilor ar insemna economii anuale cuprinse intre 10 si 30 de miliarde de euro, in urmatorii zece ani, in domeniul sanatatii publice. Calculele sunt bazate pe cifre oficiale furnizate de Uniunea Europeana pentru trei tipuri de poluanti – particule fine, oxid de azot si dioxid de sulf –, la care se adauga date privind mortalitea, bolile si absenteismul de la locul de munca.

Dezastrele naturale vor fi monitorizate din spatiu

NASA lanseaza o retea de sateliti ce vor urmari in permanenta Pamantul, in incercarea de a preveni dezastrele naturale. Noile tehnologii vor permite si monitorizarea schimbarilor climatice. Agentia spatiala americana va pune in functiune o retea sofisticata de sateliti si alte instrumente performante, pentru a supraveghea toate modificarile ce se produc pe planeta noastra in urma cutremurelor, eruptiilor vulcanice sau alunecarilor de pamant. Spre exemplu, un satelit va observa cu mare precizie toate deformarile (inclusiv minore) care apar la suprafata pamantului de-a lungul timpului, acestea fiind indicii ale unei activitati seismice. “Asta pentru ca vulcanii se umfla asemenea unor baloane atunci cand presiunea in interiorul lor creste”, afirma John LaBrecque, unul dintre responsabilii acestui proiect. “Prin folosirea instrumentelor, speram sa anticipam tensiunea care se acumuleaza in vulcani si sa emitem avertizari in legatura cu pericolul iminent”, a mai declarat acesta. Oamenii de stiinta spera ca vor putea afla chiar si ziua in care vulcanii vor erupe.

Scotia ar putea deveni cea dintai hidroeconomie din lume

Scotia ar putea deveni prima hidroeconomie din lume. Institutia de stat Scottish Water va primi mana libera din partea premierului scotian pentru a dezvolta strategii hidrologice si pentru a construi ferme eoliene si centrale electrice "verzi". Apele Scotiene, una dintre putinele companii de stat care au mai ramas in Scotia, ar putea genera venituri suplimentare de peste 360 de milioane de euro, daca ar folosi cei 8.000 de acri de pamant si vasta retea de conducte pe care le poseda, in scopul dezvoltarii de proiecte energetice cu surse regenerabile.  Propunerea a fost inclusa de catre premierul scotian Alex Salmond in ultimul proiect legislativ inaintat de guvernul pe care il conduce inainte de viitoarele alegeri din luna mai. El sustine ca aceasta initiativa va transforma Scotia in „cea dintai hidroeconomie a lumii – exploatand intelept resursele noastre de apa pentru a stimula economia”. Salmond, un entuziast favorabil investiilor in energia regenerabila, spune ca aceasta companie va ramane in continuare in proprietatea statului si ca va avea o libertate mult mai mare in exploatarea unor oportunitati comerciale.

Reimpaduririle revitalizeaza Armenia dezradacinata de dezastre

Reimpaduririle sunt singura solutie de salvare a Armeniei. La ritmul actual al despaduririlor, micul stat din regiunea caucaziana ar putea ajunge un desert in urmatorii 20-50 de ani. Avertismentul a fost lansat de organizatia americana Armenia Tree Project, care ajuta la revitalizarea tarii. Satenii afectati in timpul conflictului dintre Armenia si Azerbaidjan se numara printre principalii beneficiari ai acestei initiative. Prin acest proiect, familiile nevoite sa-si abandoneze pamanturile timp de cateva decenii isi refac vietile cu ajutorul unui program de microintreprinderi prin care localnicii din anumite regiuni cresc puieti in propriile curti si ii vand apoi organizatiei americane, cand sunt buni de plantat in padure. Multi dintre ei si-au dublat veniturile de pe urma acestei practici. Pe langa plantarea de copaci, ONG-ul american deruleaza programe educationale de mediu in scolile armene.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















147 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by