Asculta Jurnalul de Mediu Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Fondurile alocate pentru "Casa verde" se epuizeaza rapid. Peste 7.000 de persoane au depus cereri pentru instalarea sistemelor de incalzire ecologice

Mii de proprietari de case din Romania, in special cei din Transilvania, s-au aratat interesati sa instaleze sisteme de incalzire care utilizeaza energie regenerabila. Cel putin asa reiese din datele transmise de Ministerul Mediului la solicitarea HotNews.ro. In doar o luna si o saptamana de la lansarea programului "Casa Verde", au fost depuse aproape 7.000 de cereri de finantare in valoare de peste 42 de milioane de lei. Pana pe 22 iulie au fost acceptate 530 de cereri. Cele mai multe dosare au fost depuse in judetele Bihor- 741 dosare, Harghita- 629 dosare, Brasov- 310 dosare, Bistrita Nasaud- 226 dosare, Covasna- 233 dosare, Mures- 297 dosare, Salaj- 233 dosare, Sibiu- 276 dosare si Alba- 291 dosare. In Bucuresti au fost depuse 318 dosare. Ministrul mediului, Laszlo Borbely, a spus ca este posibil sa existe si o a doua etapa a programului.

Un bloc de gheata de 260 km patrati s-a desprins din Groenlanda

Un bloc imens de gheata, de patru ori mai mare decat Insula Manhattan s-a desprins din calota glaciara din nordul Groenlandei, la aproximativ 1000 de kilometri de Polul Nord. Potrivit lui Andreas Muenchow, cercetator la universitatea din Delaware, Arctica nu a mai pierdut o asemenea masa de gheata din 1962. Imaginile surprinse de satelitii NASA arata ca ghetarul Petermann, care masura 70 de kilometri in lungime, s-a redus cu aproximativ un sfert odata cu desprinderea blocului de gheata, a carui suprafata este de cel putin 260 de kilometri patrati. Calota glaciara a Groenlandei, cel mai mare rezervor de apa dulce din emisfera nordica, s-a topit intr-un ritm alarmant in ultimii ani, sub efectul incalzirii climatice, potrivit unui raport al Consiliului arctic publicat la sfarsitul lui 2009. Viteza de topire a ghetarilor din Groenlanda afecteaza direct nivelul apelor oceanice, care se ridica in prezent cu trei mililmetri pe an.

Hawking: Omenirea trebuie să colonizeze spaţiul în următorii 200 de ani pentru a supravieţui

Rasa umană trebuie să colonizeze spaţiul în următorii 200 de ani dacă vrea să nu dispară, declara astrofizicianul britanic Stephen Hawking, într-un interviu acordat site-ului Big think. "Cred că viitorul pe termen lung al rasei umane se află în spaţiu. Va fi şi aşa destul de dificil să evităm producerea unei catastrofe pe Terra în următorii 100 de ani, fără a mai vorbi despre următorul mileniu sau milion de ani", a declarat savantul britanic .

"Dacă vom putea evita o catastrofă în decursul următoarelor două secole, specia noastră va fi salvată în condiţiile în care vom reuşi să colonizăm spaţiul", a mai spus acesta. "Dacă suntem singurele fiinţe inteligente din galaxie, va trebui să ne asigurăm supravieţuirea", a pledat savantul britanic, considerând că ritmul de creştere a populaţiei mondiale şi resursele limitate ale Terrei vor ameninţa din ce în ce mai mult specia umană. "Din acest motiv, mă declar în favoarea zborurilor în spaţiu cu echipaj uman la bord", a precizat cercetătorul.

În aprilie, Stephen Hawking a declarat că civilizaţiile extraterestre există aproape cu certitudine, iar omenirea ar trebui să evite orice contact cu ele, din cauza consecinţelor ce ar putea fi devastatoare pentru specia umană. Stephen Hawking, în vârstă de 68 de ani, renumit pe plan mondial pentru lucrările sale despre univers şi gravitaţie, este autorul volumului "Scurtă istorie a timpului", una dintre cele mai de succes cărţi din literatura ştiinţifică.

Atins de scleroză laterală amiotrofică, o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 22 de ani, profesorul se deplasează într-un scaun cu rotile şi comunică prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal. Stephen Hawking a început să predea la Universitatea Cambridge în 1962. El a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic în 1982 şi este membru al Academiei de ştiinţe americane.