Ministerul Mediului si Padurilor a informat, luni dupa-amiaza, ca norul de cenusa vulcanica prezent deasupra Romaniei va avansa treptat catre est, astfel ca pana marti, 11 mai, orele 09.00, acesta va parasi complet teritoriul tarii noastre. Expertii apreciaza ca in urmatoarele 24 de ore nu se vor inregistra depasiri ale valorilor maxime admise ale concentratiilor de poluanti datorate norului de cenusa vulcanica pe teritoriul Romaniei.

Ministerului Mediului a prezentat intr-un comunicat date de ultima ora privind evolutia norului de cenusa produs de noua eruptie a vulcanului activ de sub ghetarul Eyjafjallajokull din sudul Islandei.

Astfel, in conformitate cu ultima actualizare a prognozei elaborate de London Volcanic Ash Advisory (Centru international de avertizare pentru aviatie, privind cenusa vulcanica), pe parcursul acestei zile norul de cenusa vulcanica prezent deasupra Romaniei va avansa treptat catre est, astfel ca pana marti, 11 mai, orele 09.00, acesta va parasi complet teritoriul Romaniei.

Specialistii apreciaza ca in urmatoarele 24 de ore nu se vor inregistra depasiri ale valorilor maxime admise ale concentratiilor de poluanti datorate norului de cenusa vulcanica pe teritoriul Romaniei.

Ministerul Mediului si Padurilor monitorizeaza permanent, prin Administratia Nationala de Meteorologie si Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, atat traiectoria norului de cenusa, cat si concentratia particulelor in aerul ambiental.