Paza de coasta americana a declarat ca scurgerea de petrol din Golful Mexic, declansata de explozia si scufundarea unei platforme de exploatare din zona, este de cinci ori mai mare decat cea estimata initial, potrivit BBC News. Pata de titei se apropie de coasta Statelor Unite, unde se asteapta sa afecteze cel putin trei state.

Un expert citat de BBC a declarat ca ar putea fi cea mai mare scurgere de petrol din istorie. Unsprezece muncitori sunt dati disparuti.

Platforma Deepwater Horizon s-a scufundat pe 22 aprilie, la doua zile dupa ce a explodat si a luat foc. Paza de coasta a declarat ca cei care o detin, compania britanica BP, responsabili financiar pentru curatare, au gasit o a treia scurgere la 1.500 de metri sub apa, in dreptul coastei statului Louisiana. Este vorba despre o zona bogata in specii de pesti si pasari.

O echipa a dat foc unei parti din suprafata de petrol - cu o circumferinta de 970 de km si acoperind peste 74.000 de km patrati, in incercarea de a proteja mediul acvatic, insa aceasta nu este considerata o solutie pe termen lung. Mai multi ingineri lucreaza la o instalatie in forma de dom pentru a nu lasa titeiul sa vina la suprafata, in incercarea de a-l pompa in containere, dar aceasta ar putea dura intre doua si patru saptamani, si nu se stie daca va functiona.

Intre timp, amiralul Mary Landry a declarat ca autoritatile vor incerca sa limiteze impactul prin arderi controlate ale petrolului. Scurgerea este estimata la 5.000 de barili pe zi.

Experti in probleme de mediu au spus ca animalele din apropiere ar putea fi afectate de fumul toxic provenit de la arderi, mai putin insa decat le-ar afecta petrolul.

Meteorologii au prognozat ca vanturile vor aduce titeiul la tarm vineri seara.