Asculta Jurnalul de Mediu Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Vineri si sambata are loc prima etapa a programului Marea Debarasare

Pe 26 si 27 martie se va desfasura prima etapa a programului Marea Debarasare, iar oamenii care au echipamente electrice si electronice nefunctionale sunt invitati sa le scoata in fata casei pentru a fi preluate si duse la puncte speciale de colectare. Anul acesta programul va incerca sa fie mai eficient, astfel incat va avea patru etape si nu zece ca anul trecut, dar e putin probabil ca se va colecta o cantitate de deseuri mai mare decat in 2009, a spus pentru HotNews.ro Valentin Negoita, seful asociatiei ECOTIC. In plus in prima etapa campania va patrunde si in sate din noua judete. Principala schimbare fata de editia de anul trecut tine de faptul ca etapele campaniei vor fi trimestriale, si nu lunare ca anul trecut, astfel ca vor fi patru intervale in care deseurile vor fi colectate si nu zece, ca anul trecut. Vor fi etape la sfarsit de martie, sfarsit de iunie, final de septembrie si probabil mijloc de decembrie.

In 2008 au fost colectate prin Marea Debarasare 2.000 tone de deseuri, anul trecut sub 1.500 tone.

Un catamaran construit din 12.000 de peturi a plecat din San Francisco spre Sydney, pentru a milita impotriva poluarii oceanelor

Un catamaran construit din 12.000 de peturi a plecat din San Francisco spre Sydney, intr-o calatorie de 11.000 de mile marine care isi propune sa atraga atentia asupra poluarii oceanelor. Activistul pentru mediu si mostenitorul unui imperiu bancar, David de Rothschild, alaturi de echipajul sau, va trece cu catamaranul botezat sugestiv Plastiki pe langa "Insula Gunoaielor", un 'continent' de deseuri de plastic de cinci ori mai mare decat Marea Britanie. Potrivit Natiunilor Unite, patru din cinci sticle din plastic nu sunt supuse procesului de reciclare si sfarsesc prin a fi aruncate in mediul inconjurator.

Cele 12.000 de sticle din plastic au fost umplute cu dioxid de carbon, pentru a le face mai rezistente si mai flotabile. Catamaranul este alimentat de energie solara si eoliana.Criticii spun ca, daca expeditia Plastiki esueaza in misiunea sa, mii de sticle de plastic vor fi aruncate direct in mijlocul oceanului.

Poluarea in Hong Kong a atins luni un nivel record

Gradul de poluare in Hong Kong a atins niveluri record la inceputul acestei saptamani, a anuntat Departamentul pentru Protectia Mediului, avertizand ca aerul toxic ce invaluie orasul este un pericol pentru populatie. Agentia guvernamentala pentru mediu a spus ca indexul de poluare a aerului s-a dublat. Oamenii au fost avertizati sa nu plece din case si sa ocoleasca zonele cu trafic intens.

Nivelul poluarii a atins 413. Cel mai mare grad al poluarii de pana acum fusese inregistrat in iulie 2008, cand aceasta a masurat 202. Cerul Hong Kong-ului este adesea invaluit intr-o patura de ceata din cauza poluarii considerata un dezastru de sanatate publica. Calitatea aerului din Hong Kong s-a deteriorat incepand cu anii 1990, mai ales din cauza poluarii industriale din regiunea de sud invecinata.

Rio de Janeiro va construi un turn eco pentru Jocurile Olimpice

Rio de Janeiro va construi un turn eco pentru Jocurile Olimpice. Turnul producator de energie regenerabila, care va fi amplasat pe coastele orasului brazilian, va alimenta satul olimpic in timpul jocurilor olimpice de la Rio, din 2016. Solar City Tower, asa cum a fost botezat ambitiosul turn, este opera biroului de design RAFAA Architecture & Design din Zurich.

Pe timpul zilei, turnul va folosi un sistem solar gigantic pentru a genera electricitate. Un sistem de stocare a apei pompate va functiona pe timp de noapte. Apa va fi mai apoi eliberata pentru a alimenta turbinele ce vor oferi energia necesara iluminarii nocturne atat a Satului Olimpic, cat si a metropolei Rio de Janeiro.

Turnul va avea o inaltime de 105 metri si va gazdui un amfiteatru, cafenele si magazine.