O eventuala aprobare a exploatarii aurifere cu cianuri la Rosia Montana ar fi criminala, a declarat fostul premier Petre Roman intr-un interviu pentru RFI. Declaratia sa vine in contextul in care se implinesc zece ani de la accidentul ecologic de la Baia Mare.

  • "Cred ca ar fi o atitudine criminala. Nu se poate permite asa ceva. Procedura tehnologica cu solutii cianurate este o procedura inadmisibila, exista chiar un raport al Academiei Romane, un raport semnat de presedintele Academiei, domnul Haiduc, care este de specialitate chimie. Raportul demonstreaza ca utilizarea unei asemenea proceduri este inadmisibila. Niciun fel de proceduri generatoare de noxe nu trebuie admise in Romania, iar daca Guvernul, cumva, are o asemenea intentie, merge pe o mana criminala".

Parerile autoritatilor in ceea ce priveste proiectul minier de la Rosia Montana sunt impartite.

Presedintele Traian Basescu a propus discutarea subiectului in sedinta CSAT, ministrul Economiei, Adriean Videanu, doreste introducerea proiectului in programul de guvernare al PD-L, iar ministrul mediului, Laszlo Borbely se opune categoric.