Elvetia va organiza un referendum luna viitoare pentru a stabili daca animalele domestice au sau nu dreptul de a fi reprezentate de avocati in fata justitiei, relateaza The Telegraph.

Daca elvetienii aproba referendumul din martie, fiecare canton va fi obligat sa numeasca un avocat care sa protejeze animalele de companie si cele domestice de abuzuri.

Fermierii si guvernul se opun acestei propuneri, dar activistii pentru drepturile animalelor au reusit sa stranga suficiente semnaturi pentru a impune un referendum.

"Aceste masuri sunt inutile pentru animale", sustine un comitet alcatuit din membri ai mai multor partide politice, denumit "NU inutililor avocati pentru animale".

"Avocatii nu pot impiedica aceste abuzuri pentru ca ei intervin dupa producerea abuzului", argumenteaza ei.

Dar Antoine Goetschel, numit in 2007 "avocat pentru animale" la Zurich, nu este de acord cu acest lucru.

"Oamenii acuzati de comportament crud fata de animale isi pot angaja un avocat, dar animalele nu. Aici intervin eu".

"Oamenii care detin animale de companie cred ca este suficient sa le iubeasca. Dar ignora nevoile animalelor pe care le au, cum ar fi nevoia de companie", explica Antoine Goetschel.