Algele verzi aflate in descompunere pe plaje reprezinta "un real risc pentru sanatate" arata un studiu comandat de Ministerul francez al Mediului si aparut joi in publicatia Ouest-France.

In statiunea balneara din Bretania, Franta, s-a declansat o adevarata alerta impotriva algelor verzi dupa moartea unui cal si imbolnavirea calaretului pe o plaja din Côtes-d'Armor, la sfarsitul lunii trecute.

Mai multe asociatii au cerut masuri impotriva inmultirii acestor plante, care pe masura ce putrezesc degajeaza un gaz nociv.

"In cazul algelor aflate in descompunere, exista o concentratie de hidrogen sulfurat mult peste limitele maxime admise, in doze mortale", spune secretarul de stat in Ministerul Mediului, Chantal Jouanno. Aceasta precizeaza insa ca algele verzi prezente in apa nu sunt un pericol pentru sanatate.

Temerile sunt tot mai mari pentru ca au avut loc si alte incidente similare. Anul trecut, doi caini au murit pe o plaja din Bretania. In 1989, corpul unui tanar de 27 de ani care facea jogging a fost gasit exact in acelasi loc in care a murit si calul luna trecuta.