Autorizatia de mediu va fi valabila pe o perioada de 10 ani, cu 5 ani mai mult decat precizeaza legislatia in vigoare, a decis Executivul, printr-o Ordonanta de Urgenta adoptata in sedinta de miercuri, se specifica pe site-ul Guvernului.

Cat priveste autorizatia integrata de mediu - act prin care se da dreptul de exploatare a unei instalatii -, aceasta va ramane valabila pe o perioada de zece ani, asa cum este precizat in legislatia in vigoare.

Ca o exceptie, autorizatiile de mediu emise cu program pentru conformare sunt valabile pe toata perioada derularii programului, dar nu mai mult de 60 de zile de la data scadenta de realizare a ultimei masuri din programul respectiv.

In cazul in care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, sau daca sunt modificate conditiile care au stat la baza emiterii lor, autoritatea competenta decide, dupa caz, pe baza notificarii titularului, mentinerea actelor de reglementare sau revizuirea acestora, informand titularul cu privire la aceasta decizie. Pana la adoptarea unei decizii de catre autoritatea competenta, este interzisa desfasurarea oricarei activitati sau realizarea proiectului, planului sau programului care ar rezulta in urma modificarilor care fac obiectul notificarii.

De asemenea, avizul de mediu si acordul de mediu isi pastreaza valabilitatea pe toata perioada punerii in aplicare a planului sau programului, respectiv a proiectului.

Noul act normativ abroga vechile prevederi potrivit carora procedura de solicitare si emitere a avizului de mediu pentru stabilirea obligatiilor de mediu, precum si procedura de realizare a bilantului de mediu se adopta prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului. De asemenea, este abrogata prevederea care stipuleaza ca autorizatia sau autorizatia integrata de mediu se emite dupa obtinerea celorlalte avize, acorduri sau autorizatii ale autoritatilor competente.

Solicitarile de emitere a actelor de reglementare, depuse inainte de intrarea in vigoare a acestei Ordonante de Urgenta, se solutioneaza potrivit prevederilor legale in vigoare la data depunerii acestora.

Autorizatia de mediu reprezinta actul tehnico-juridic eliberat in scris de autoritatile competente pentru protectia mediului, prin care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de functionare ai unei activitati existente sau la punerea in functiune a unei activitati noi pentru care anterior a fost emis acord de mediu.