Organizatiile de mediu au protestat in fata Palatului Parlamentului impotriva initiativei legislative prin care se permite vanatoarea in parcurile nationale. Cei prezenti la miting au participat la un “exercitiu de vanatoare”: au tras cu arcul in imaginea unui parlamentar vanator. Printre cei care au tras la tinta s-a numarat si un “cerb”, simbolizand animalele afectate de initiativa legislativa. Attila Korodi: "Nu suntem de acord cu forma actuala a proiectului de lege aflat in Parlament".

La mitingul desfasurat in Parcul Izvor, in fata Palatului Parlamentului, aproximativ 50 de persoane au reprezentat 10 organizatii neguvernamentale semnatare a petitiei prin care se solicita Parlamentului sa revina la forma legii prin care vanatoarea nu este permisa in parcurile nationale.

Protestul a fost sustinut de pancarte cu lozinci: “Vrem parcuri nationale, nu abatoare!”, “Stop vanatorii in parcurile nationale!”, “De ce vreti vanatoare SI in parcurile nationale?”, “Vanatoare in parcurile nationale = Braconaj” si altele.

Attila Korodi, ministrul mediului si dezvoltarii durabile a declarat ca institutia pe care o conduce nu este de acord cu formula proiectului de lege propusa pana acum de parlamentari. “Ministerul a conceput o serie de amendamente care vor fi transmise comisiilor de specialitate din Camera Deputatilor.

Pe scurt, solicitam ca vanatorii sa poata intra intr-un parc national intr-o singura situatie: atunci cand exista o aprobare clara din partea Consiliului Stiintific al Administratiei parcului respectiv. Dar acest lucru nu trebuie generalizat in cadrul unui text de lege”, a declarat Korodi.

Mitingul a fost organizat de: Kogayon, EcoAssist, Salvati Dunarea si Delta si Asociatia pentru Conservarea Ariilor Protejate Bio-Cultural "Salvati Vama Veche".

Protestul exprimat astazi este sustinut de 85 organizatii si institutii, administratori si custozi de arii protejate, peste 12.000 de persoane care au semnat petitiile initiate de organizatii impotriva proiectului de lege.

Scopul urmarit prin mitingul de astazi a fost acela de a atrage atentia opiniei publice asupra pericolului in care se vor afla parcurile nationale si biodiversitatea acestora daca legea va fi adoptata in forma dorita de catre parlamentari