​De la final de martie diferite părți ale Europei au fost afectate de un val de căldură care s-a intensificat în ultimele zile, aducând maxime de 33 C în Bosnia și de 28 C în Lituania. Au fost nopți cu temperaturi de vară chiar și în Alpi.

Temperaturile in Europa in 9 aprilie 2024Foto: Meteociel

Valul de căldură s-a manifestat întâi în zona Europei centrale (Austria, Cehia, Polonia), iar marți s-a mutat spre est (Belarus, Ucraina, țările baltice, o parte din vestul părții europene a Rusiei), conform hărților Meteociel.fr.

Luni au fost în orașul Zenica din Bosnia +32,9 C, iar în Austria și Cehia au fost temperaturi de 30 C, mult mai potrivite pentru iulie, nu pentru prima parte a primăverii. La Salzburg au fost +29,8 C.

Noaptea de luni spre marți a adus o premieră pentru aprilie în Elveția, pentru că la o stație meteo (Altdorf), minima nopții a fost de peste 20 C, ceea ce o încadrează la capitolul de „nopți tropicale” care se înregistrează în general doar vara. Au fost la unele stații meteo din Alpii elvețieni și austrieci minime care apar în general între iunie și august.

Nopți extrem de calde au fost și în Slovenia, unde la unele stații temperaturile nu au coborât sub 17 C și au fost depășite și recorduri de acum peste 50 de ani.

Marți au fost 28.4C la Birstono, în Lituania, iar la Daugavpils, în Letonia, au fost +26,2 C, normalul fiind de 9-10 C. Maxime de 27 C s-au înregistrat în Belarus, conform datelor compilate de climatologul Maximiliano Herrera.

Marți au fost la prânz +32,8 C la Zenica, în Bosnia, cu o zecime de grad mai puțin decât maxima de luni. În Serbia și Croația au fost 30 C, conform datelor Ogimet.

În România, cea mai ridicată temperatură de marți a fost de +29,4 C, înregistrată la Țebea (jud Hunedoara). Miercuri dimineață au fost temperaturi cuprinse între -1,8 C la Miercurea Ciuc și +18,3 C la Șiria.