În decembrie 2023 a fost extrem de cald la munte și au fost depășite recorduri de căldură ce datau de la 1957 și 1958. Au fost și stații meteo unde media de temperatură a fost cu peste 4 grade Celsius peste normal și numai luna decembrie 2020 a fost mai caldă, arată datele ANM.

In parc la 17 grade Celsius, in decembrieFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

Temperatura medie a lunii decembrie 2023 a avut valori cuprinse între -5,3 °C, la stația meteorologică Vf. Omu și 7,2 °C, la Constanța-Dig.

Abaterea temperaturii medii a aerului din luna decembrie 2023 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020) a fost pozitivă în toată țara. Cele mai mari valori ale abaterii, peste 3,0 °C, s-au înregistrat în Muntenia, Oltenia, Dobrogea, în jumătatea sudică a Moldovei, în sudul Banatului și al Transilvaniei, în vestul Deltei Dunării și local, în zona montană.

Valoarea maximă, 4,6 °C, s-a înregistrat la stația meteorologică Joseni. Cea mai mică valoare a abaterii a fost 1,3 °C, la stația meteorologică Vărădia de Mureș (jud. Arad), arată statisticile ANM.

Stația meteo Joseni se află la 750 m alt și decembrie 2023 a fost o lună incredibil de caldă, cu o maximă de +15,6 °C , cu patru zile cu maxime de peste 10 °C și cu o noapte în care minima a fost de +7,4 °C.

Decembrie a fost cu peste 4 °C mai caldă decât media și la alte stații meteo: Miercurea Ciuc, Râmnicu Sărat, Călărași.

În luna decembrie 2023 a fost depășită temperatura maximă absolută lunară, la 10 stații meteorologice.

La Brașov au fost +19,1°C , fiind depășit cu 1,3 °C un record ce data din decembrie 1957. La Gurahonț au fost +21,4 °C , fiind doborât un record de la 1958, an din care datează și recordul ce a fost depășit în Tulcea, tot luna trecută.

Cea mai mare diferență a fost în comuna argeșeană Stolnici, unde noul record pentru decembrie, +19,3 °C , este cu 1,9 °C mai mare decât recordul precedent (din 2015). La Mangalia au fost +21,1 °C .

Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna decembrie 2023, se poate observa că regimul termic a fost extrem de cald în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost cald și foarte cald în Maramureș, în cea mai mare parte a Crișanei și Dobrogei, în jumătatea nordică a Banatului și a Moldovei, pe areale extinse din Delta Dunării, în estul extrem al Munteniei, local, în zona montană și izolat, în nordul Munteniei.

În decembrie 2023, temperatura medie lunară pe țară a fost de 2,7 °C, având o abatere de 2,9 °C față de mediana intervalului de referință standard (1991 – 2020).

Luna decembrie 2023 se află pe locul doi în topul celor mai calde luni decembrie din România, din perioada 1961 – 2023, pe primul loc fiind luna decembrie a anului 2020, cu o temperatură medie lunară pe țară de 3,0 °C.

Chiar dacă decembrie 2023 a fost caldă în cea mai mare parte a țării, au fost înregistrate și zile caracteristice sezonului rece, respectiv zile de iarnă (temperatura maximă ≤ 0 °C), dar numărul acestora s-a situat, în aproape toată țara, sub normala climatologică a lunii.

Cele mai multe zile de iarnă s-au înregistrat în zona montană (în general între 10 – 20 de zile). La altitudini peste 1500 m, s-au înregistrat între 20 – 25 astfel de zile, dar au fost și locuri unde nu a fost nici măcar o zi.

Cea mai mare valoare a precipitațiior, respectiv 293,4 mm, s-a înregistrat la stația meteorologică Stâna de Vale. Cea mai mare valoare a cantității maxime de precipitații înregistrată în 24 de ore a fost de 69,7 mm și s-a înregistrat tot la stația meteo Stâna de Vale.

Cea mai mică valoare a cantității lunare de precipitații, 1,7 mm, s-a înregistrat la stația meteo Adjud (jud. Vrancea), iar la stațiile Ștefănești Stânca și Vărădia de Mureș nu s-au înregistrat precipitații.

Regimul pluviometric a fost deficitar și foarte deficitar în Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei, în centrul și nordul Munteniei, în centrul și sudul Transilvaniei, în unele zone montane și local, în Dobrogea și Banat.

În luna decembrie 2023 a fost depășită cantitatea lunară de precipitații, maximă absolută, la o singură stație meteorologică, în munții Călimani, unde valoarea a fost de aproape trei ori mai mare decât normalul.