Temperaturile se vor situa peste cele obişnuite în cea mai mare parte a ţării, de Crăciun şi de Anul Nou, dar şi în prima săptămână din 2024, anunţă marţi meteorologii, care au actualizat prognozele pentru următoarele patru săptămâni, potrivit news.ro

Statie meteoFoto: Rechitan Sorin | Dreamstime.com

Săptămâna 11.12.2023 – 18.12.2023

- Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice.

- Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice, centrale, precum şi în extremitatea de sud a ţării, dar şi local deficitare în regiunile estice şi în zona Carpaţilor de Curbură, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 18.12.2023 – 25.12.2023

- Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-estice.

- Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în sud-vestul teritoriului.

Săptămâna 25.12.2023 – 01.01.2024

- Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile nord-estice.

- Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, dar cu posibilitatea unui uşor excedent în regiunile nord-vestice şi cu o tendinţă uşor deficitară în regiunile extracarptice.

Săptămâna 01.01.2024 – 08.01.2024

- Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

- Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunie vestice, nord-vestice şi centrale, dar mai ales în zona Carpaţilor Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Sursa foto: Rechitan Sorin | Dreamstime.com