Liderii mondiali s-au adresat sâmbătă în cadrul summitului COP28, unde delegațiile țărilor lor evaluează progresul în atingerea obiectivelor globale privind schimbările climatice, potrivit Reuters.

Olaf Scholz, cancelar al GermanieiFoto: JĂĽrgen Heinrich / imago stock&people / Profimedia

Iată ultimele declarații:

Cancelarul german Olaf Scolz

„Pentru noi este important ca de acest fond să beneficieze țările cele mai vulnerabile și să avem cât mai mult sprijin pentru acest fond,” a declarat el printr-un traducător în legătură cu fondul de dezastru climatic.

„Pentru țările a căror prosperitate a crescut enorm în ultimele decenii și care au contribuit în mare măsură la emisiile globale de astăzi, există și o responsabilitate: avem nevoie și de sprijinul vostru.”, a spus el.

John Kerry, Emmanuel Macron, Andrzej Duda și Klaus Iohannis susțin energia nucleară

„Știm din punct de vedere științific, din fapte și din dovezi că nu putem atinge neutralitatea în materie de emisii de dioxid de carbon până în 2050 fără energie nucleară”, a declarat John Kerry, emisarul american pentru climă, în cadrul unui eveniment organizat la Dubai, alături de mai mulți lideri mondiali.

„Vreau să reiterez că energia nucleară este o formă de energie curată și merită să repetăm acest lucru”, a declarat Emmanuel Macron de la început.

„Energia nucleară este viitorul”, a insistat omologul său polonez, Andrzej Duda.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că România consideră energia nucleară drept o sursă stabilă de energie şi că ţara noastră îşi propune să devină un lider regional în operaţiunile şi implementarea acesteia, un centru de formare a forţei de muncă şi un hub pentru lanţurile de aprovizionare aferente energiei nucleare, transmite Agepres.

Mia Mottley, premier Barbados

„Pierderile și daunele, în sine, sunt doar o parte a ecuației. Pentru că pentru fiecare dolar pe care îl cheltuim înainte de un dezastru, putem salva 7 dolari în daune și, într-adevăr, pierdere de vieți.”, a spus premierul.

„Adevărul este că suntem în pericol să fim absorbiți de o frenezie internațională a mass-media… Lumea noastră este mai complexă decât atât și avem nevoie în continuare de fonduri semnificative pentru adaptarea țărilor, ceea ce pur și simplu nu va fi îndeplinit fără o abordare diferită privind capitalizarea instituțiilor financiare internaționale, angajamentul țărilor și, într-adevăr, recunoașterea faptului că actorii non-statali și indivizii trebuie să se alăture pentru a contribui la capitalizare.”, a concluzionat ea.

Papa Francisc

Într-un discurs citit de Secretarul de Stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, din cauza stării de sănătate precare a Papei, el a spus:

„Sunt cu voi pentru că distrugerea mediului înconjurător este o ofensă împotriva lui Dumnezeu… Frați și surori, este esențial să progresăm, nu doar ca o schimbare parțială de curs, ci mai degrabă o nouă modalitate de a progresa împreună.”

Kamala Harris, vicepreședinte SUA

Conform documentului obțiunut de Reuters, Harris va spune:

„Acesta este un moment crucial. Acțiunile noastre, sau mai rău, inacțiunile noastre astăzi... vor afecta viețile a miliarde de oameni pentru decenii de acum înainte. Deci, pentru cât am realizat... mai este mult de făcut, iar progresul continuu nu va fi fără luptă.

În întreaga lume, există cei care caută să încetinească sau să oprească progresul nostru. Lideri care neagă știința climatică, întârzie acțiunile climatice și răspândesc dezinformări. Mari corporații care își ascund inactivitatea în domeniul climatic și fac lobby pentru miliarde de dolari în subvenții pentru combustibili fosili.

Este clar: Trebuie să facem mai mult.”, a spus oficialul american.

3 miliarde de dolari oferite de SUA pentru Fondul verde pentru climă

Statele Unite au promis 3 miliarde de dolari pentru Fondul verde pentru climă, a declarat sâmbătă vicepreședintele Kamala Harris, la sosirea la Dubai pentru summitul ONU privind clima.

Fondul, cu promisiuni de peste 20 de miliarde de dolari, este cel mai mare fond internațional dedicat sprijinirii acțiunilor climatice în țările în curs de dezvoltare.

Ultima promisiune se adăuga la alte 2 miliarde de dolari oferite anterior de Statele Unite.

Sursele au declarat că promisiunea a fost condiționată de disponibilitatea fondurilor. Congresul american, divizat din punct de vedere politic, trebuie să autorizeze finanțarea.