Aproape o duzină de orașe europene importante, printre care Paris, Roma și Bruxelles, au depus luni o petiție la Parlamentul European prin care solicită standarde mai stricte „privind calitatea aerului și emisiile de gaze de eșapament ale autovehiculelor”, potrivit AFP.

Trafic aglomeratFoto: rashpeg / Alamy / Alamy / Profimedia

Petiția, consultată de AFP, intervine în momentul în care un nou regulament votat de cele 27 de state membre privind emisiile de gaze de eșapament ale automobilelor urmează să fie negociat cu Parlamentul European, care nu și-a definit încă poziția.

Statele membre - conduse în special de Franța și Italia - au exclus o înăsprire a normelor actuale, considerând că aceasta ar putea încetini investițiile producătorilor în vehiculele electrice.

Prin urmare, ele au optat pentru o abordare mai puțin strictă decât propunerea prezentată de Comisia Europeană în noiembrie 2022, care viza reducerea semnificativă a emisiilor de oxid de azot (NOx) și de particule fine ale vehiculelor.

Primarii care au semnat „plângerea” inițiată de orașul Paris consideră că propunerea adoptată de statele membre ale UE la sfârșitul lunii septembrie „reprezintă un pas înapoi și un eșec în ceea ce privește integrarea standardelor OMS privind calitatea aerului și emisiile autovehiculelor”.

Roma, Bruxelles, Zagreb și Krizevci (Croația), precum și Bordeaux, Montpellier, Besançon și zona metropolitană Lyon din Franța, au semnat petiția inițiată de primarul Parisului, Anne Hidalgo.

„Noi, reprezentanții marilor orașe europene, care găzduiesc 75% din populația Europei, nu putem accepta o astfel de negare a democrației și un astfel de scandal”, susțin ei în petiție, cerând „un standard ambițios, în conformitate cu cele stabilite de OMS”.

Acest text referitor la standardul Euro 7, un standard european de emisii menit să reducă poluarea cauzată de trafic, urmează să se aplice din 2025, înlocuind Euro 6, și va clasifica toate autoturismele și vehiculele grele de marfă, indiferent de tipul de motor, în funcție de nivelul emisiilor poluante.

„În loc să îi forțeze pe acești constructori (auto) să se alinieze la un standard ambițios, Europa se pregătește să se alinieze la cererile și interesele lor”, afirmă primarii semnatari, prezicând că „dacă nu înăsprim acum standardul, ne vom condamna să suferim emisiile acestor vehicule până în 2050”.

„Dacă ar fi adoptat, standardul Euro 7 ar acorda o licență pentru a polua și, prin urmare, pentru a ucide prin nerespectarea standardelor OMS, iar acesta ar fi noul scandal de sănătate publică la scară europeană”, susțin ei.