Ploi torențiale au lovit din nou centrul Greciei, provocând inundații care au afectat puternic orașul Volos la doar 3 săptămâni după ce ciclonul Daniel a ucis 16 persoane în țară, relatează Reuters.

Noul val de inundatii in GreciaFoto: Fabian Geier / Imago Stock and Photo / Profimedia

Peste 250 de persoane au fost evacuate din zonă după ce furtuna Elias a lovit miercuri după-amiaza, au anunțat astăzi pompierii eleni, adăugând că au primit până acum 1.200 de apeluri în care li se solicita ajutorul.

Furtuna a lovit Volos cu ploi atât de puternice încât nivelul apei din oraș și suburbiile sale a crescut rapid în decurs de doar câteva ore.

Inundațiile au fost agravate de ieșirea din matcă a unui curs de apă din apropiere.

Primarul Volosului a declarat miercuri noapte că penele de curent cauzate de furtună și inundații au lăsat 80% din oraș fără electricitate iar autoritățile au interzis circulația auto.

"Oamenii nu mai pot suporta asta. Nu pot înțelege furia naturii. Protejați-vă", le-a transmis primarul Achilleas Beos locuitorilor, îndemnându-i totodată să rămână în locuințe.

Furtuna s-a deplasat joi dimineața spre insula Evia, potrivit pompierilor, care au ordonat deja evacuarea unor sate de aici.

Grecia a înregistrat un nivel record al precipitațiilor luna aceasta

Furtuna Elias este a doua furtună majoră care afectează zona după ciclonul Daniel, care a dus în Grecia la începutul lunii septembrie un nivel de precipitații nevăzut de la începerea înregistrărilor meteorologice în țară în 1930.

Numeroși locuitori din Volos au declarat pentru presa locală că autoritățile au părut nepregătite să facă față unui nou val de inundații în condițiile în care încă gestionau repercusiunile provocate de ploile de la începutul lunii.

"Asta a fost prezis. Ei (n.r. autoritățile) nu și-au făcut treaba cum trebuie", acuză Yannis Gavanoudis, un pensionar în vârstă de 70 de ani.

Ciclonul Daniel a transformat Grecia centrală într-un lac imens, inundând locuințe, avariind infrastructura rutieră și fermele de lângă Volos, Karditsa și Larissa.

Zecii de mii de animale s-au înecat și recoltele au fost luate de ape, lăsându-i pe locuitorii de aici să își facă griji pentru ziua de mâine.

Ciclonul Daniel a fost resimțit și în bazinul mai larg al Mării Mediterane, trecând din Grecia în Libia, unde a provocat cele mai mortale inundații din secolul XXI.