Drumuri blocate, oraşe izolate şi o populaţie sfătuită să rămână în locuinţe: ploi torenţiale s-au abătut asupra unei mari părţi a Spaniei pe durata weekendului trecut, după o vară marcată de temperaturi extreme, informează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Inundatii SpaniaFoto: Eric Renom-LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

AFP notează că este așteptat ca ploile torențiale să continue și luni în cadrul unui episod meteorologic al unui fenomen bine-cunoscut în Spania.

Denumit „Dana” (acronim în limba spaniolă pentru „depresiune izolată de niveluri înalte”), acesta generează „precipitaţii persistente şi generalizate, iar pe plan local puternice sau foarte puternice, însoţite de furtuni, pe întregul teritoriu cu excepţia insulelor Canare”, potrivit Agenţiei naţionale de meteorologie (Aemet) a Spaniei.

Conform Ministerului de interne de la Madrid, care a emis o avertizare pentru mare parte a teritoriului spaniol, precipitaţiile ar putea să ajungă la 120 de litri/m2 în 24 de ore sau chiar în doar 12 ore pe plan local.

Autorităţile spaniole au fost cu atât mai îngrijorate cu cât weekendul trecut a fost marcat de întoarcerile din vacanţă înainte de începerea noului an şcolar, iar drumurile riscau să devină foarte aglomerate.

Autoritățile spaniole le-au recomandat oamenilor să rămână acasă

Direcţia generală pentru transporturi (DGT) şi-a reiterat de-a lungul zilei de duminică apelurile de „a nu folosi maşinile şi de a rămâne acasă, în condiţiile în care numeroase drumuri au fost complet acoperite de apă şi penele de curent s-au înmulţit”.

Circulaţia trenurilor a fost de asemenea întreruptă pe mai multe tronsoane, a precizat Renfe, compania feroviară spaniolă, care le-a propus călătorilor să îşi amâne călătoriile fără să plătească nicio taxă suplimentară.

La Madrid, o avertizare a răsunat pe toate telefoanele mobile din regiune: „Din cauza riscului extrem de furtuni în regiunea Madrid, astăzi nu folosiţi automobilul şi rămâneţi acasă”.

În mai multe oraşe ale ţării, primarii le-au cerut localnicilor să rămână în locuinţele lor din cauza riscurilor de inundaţii.

La Toledo, un important oraş turistic, primarul Carlos Velazquez şi-a îndemnat concitadinii „să rămână cât mai mult posibil acasă”.

În Alcanar, localitate situată între Barcelona şi Valencia, populaţia a trebuit să se izoleze „din cauza acumulării de ploaie şi a eventualelor inundaţii”, au anunţat serviciile de salvare, care au sfătuit „locuitorii să se mute în etajele superioare ale caselor”.

Luni, „frontul depresionar ar trebui să se îndepărteze spre vest şi spre Atlantic”, a precizat Aemet, adăugând că aversele şi furtunile vor continua în jumătatea vestică şi în centrul ţării. Agenţia spaniolă estimează că alerta meteorologică ar trebui să se încheie marţi.

Inundațiile survin după ce Spania a trecut printr-o nouă vară caniculară, cu temperaturi care au ajuns la 47 de grade Celsius, aproape de recordul absolut înregistrat în țara iberică.