O situație absurdă a avut loc într-o pădure de lângă București unde urmează să aibă loc „cel mai mare concurs internațional de ciclism cross country din estul Europei, cu mii de participanți”, anunță alpinistul și sportivul Alex Găvan. Acesta acuză Romsilva Ilfov că ar fi băgat un plug și ar fi arat una din potecile din pădure pe unde urma să se desfășoare competiția.

Poteca arata intr-o padure de langa BucurestiFoto: Platforma civică Împreună pentru Centura Verde

„Dragă Romsilva Ilfov,

După cum bine știi deja, conform propriilor tale norme, pădurile din jurul capitalei au, în principal, un scop social și de recreere. Iar Prima Evadare este cel mai mare concurs internațional de ciclism cross country din estul Europei, cu mii de participanți. În cei 15 ani de existență a devenit unul dintre evenimentele emblematice ale Bucureștiului atrăgând, pe lângă iubitorii de natură și de pedalat amator și nume mari ale acestui sport, cum ar fi o multiplă campioană mondială și olimpică. Cum s-ar zice, treabă serioasă”, scrie Alex Găvan.

„Să ari cu plugul în mai mulți ani fix potecile pe care se desfășoară acest concurs, fix înainte de concurs, așa cum ai făcut-o pe o lungime de vreo 2 km și acum câteva zile, sabotând cu bună știință evenimentul cu doar puțin timp înainte de start și amenințându-i astfel desfășurarea, nu este doar un gest abuziv, ci și ceva care, cu siguranță, nu îți face cinste”, spune sportivul care prezintă și filmulețe video și poze de la locul cu pricina.

„Pădurea nu este doar cherestea, ci infinit mai mult. Considerăm că atât accesul în pădure pentru recreere, sport sau educație, cât și la toate celelalte daruri pe care pădurea ni le oferă necondiționat și cu infinită generozitate este un drept al nostru fundamental”, spune Găvan.