Arabia Saudită intenționează să investească peste 266 de miliarde de dolari pentru a produce electricitate „mai curată” și pentru a-și extinde rețeaua electrică, a anunțat luni ministrul energiei din regat, citat de AFP.

Hidrogenul - O promisiune sau o exagerare?Foto: Scharfsinn86, Dreamstime.com

În cadrul unui forum organizat de gigantul petrolier saudit Aramco, prințul Abdulaziz bin Salman a adăugat că cel mai mare exportator de țiței din lume dorește să devină lider mondial și în producția de hidrogen.

Cele 266 de miliarde de dolari care urmează să fie investite „până în 2030” au ca scop „îndeplinirea planurilor noastre de a crea forme mai puțin poluante de energie electrică în regat și de a extinde și moderniza rețeaua de transport și distribuție a energiei electrice”, a spus el.

„În ceea ce privește hidrogenul, suntem hotărâți să devenim principalul exportator, precum și să furnizăm hidrogen curat pentru utilizarea locală în industriile grele pentru a produce produse ecologice”, a declarat el la forumul din Dhahran, în estul regatului.

Arabia Saudită dorește, de asemenea, să intensifice eforturile pentru a găsi soluții pentru captarea carbonului.

„Nu vom mai construi în viitor (unități) de generare a energiei electrice fără captarea carbonului”, a declarat ministrul saudit.

În pofida obiectivului său de a ajunge la zero emisii nete de carbon până în 2060, Arabia Saudită rămâne extrem de dependentă de exporturile de țiței care i-au alimentat creșterea economică timp de decenii, ceea ce ridică îndoieli cu privire la potențialul său de a reorganiza economia pe termen scurt.

sursă: Dreamstime