Senatorul UDMR Peter Eckstein Kovacs i-a cerut presedintelui PD-L, Emil Boc, sa precizeze care este pozitia sa si a PD-L in ceea ce priveste interzicerea cianurii in mineritul din Romania, transmite NewsIn. "Sa stim care este partidul cianura in Romania. Care este partidul care vrea sa faca din Muntii Apuseni o mare de lesii si cine vrea sa distruga muntii, care sunt prietenii motilor?”, a mai spus senatorul UDMR, referindu-se la lobby-ul facut de compania Gold Corporation pentru proiectul Rosia Montana.

Solicitarea lui Eckstein Kovacs vine ca urmare a faptului ca, miercuri, in Camera de Industrii a Camerei Deputatilor, parlamentarii PSD si PD-L au votat pentru un amendament care anuleaza singurul articol prin care este interzisa cianura, in proiectul de lege amintit.

“Cer public domnului Emil Boc sa precizeze daca aceasta este pozitia oficiala a PDL-ului sau nu, pentru ca la Senat au fost singurii care au votat impotriva. Eu am cerut o reactie, atunci mi s-a spus nu, ca la Camera Deputatilor vom vota pentru, avem oameni disciplinati care asculta de partid”, a declarat Eckstein in cadrul ueni conferinte de presa.

El a adaugat ca democrat-liberalii au votat, totusi, impotriva legii in forma propusa de el, iar la fel a facut si PSD, care “in Senat a votat pentru proiect”.

“Nu stiu ce s-a intamplat. Au fost anumiti deputati cautati si convinsi, daca vreti in Comisia pentru Industrii a Camerei, sau cele doua partide si-au schimbat punctul de vedere. Sa stim care este partidul cianura in Romania! Care este partidul care vrea sa faca din Muntii Apuseni o mare de lesii si cine vrea sa distruga muntii, care sunt prietenii motilor?”, a mai afirmat senatorul UDMR.

Eckstein a spus ca argumentele aduse de deputatii social-democrati si democrat-liberali l-au suparat, deoarece au fost o incercare de a introduce in derizoriu initiativa legislativa.

“Unul dintre argumente era ca si samburele de mar contine cianura si totusi nu se interzice. A mai fost un argument la fel de convingator, cum ca nu are ce cauta acest proiect in Legea minelor, pentru ca legea minelor nu are prevederi cu privire la lungimea toporului care se utilizeaza in minerit. Argumentele acestea sunt suparatoare”, a precizat senatorul clujean, citat de NewsIn.

Eckstein Kovacs Peter mai spune ca raportul Comisiei pentru Industrii contine un text care “nu are nici in clin, nici in maneca” cu initiativa sa, “e facut varza, e un text aproape ininteligibil si care sufera de serioase vicii de tehnica legislativa si chiar si de neconstitutionalitate”.

“E o lovitura care a fost salutata de reprezetantii Gold-ului, care au un abonament acolo la Comisia pentru industrii”, a mai declarat Eckstein.

Miercuri, Comisia pentru Industrii a Camerei Deputatilor a adoptat un amendament la proiectul de lege privind interzicerea cianurii in minerit, prin care substanta este interzisa doar dupa ce firma care face exploatarea se face vinovata de poluare.

Proiectul de lege urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor, care este camera decizionala.