Operarea instalațiilor de ardere ori de incinerare deșeuri, fără a deține autorizație de mediu, se va incrimina drept infracțiune și se va pedepsi cu închisoare sau amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viața sau sănătatea umană, animală sau vegetală, potrivit unui proiect de lege adoptat joi de Guvern.

Incendiu deseuri Foto: Hotnews

Proiectul de lege modifică și completează Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale și introduce sancțiuni în funcție de gravitatea faptei, în conformitate cu practica la nivel european, a anunțat Ministerul Mediului.

Astfel, au fost introduse exceptări de la unele prevederi ale Ordonanței nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care să nu mai permită achitarea la jumătate a amenzilor, sau suspendarea executării sancțiunii contravenționale complementare ce constă în suspendarea funcționării instalațiilor, până la data conformării, atât pentru funcționarea fără autorizație integrată de mediu, (nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1) din lege), cât și pentru nerespectarea prevederilor autorizației integrate de mediu.

Exemple de amenzi mărite și sancționări cu închisoarea

Actul normativ include modificări și completări ale prevederilor art. 73 pentru a deveni eficiente, descurajante și proporționale, prin creșterea cuantumului sancțiunilor prevăzute, astfel:

  • 1. Noul proiect de lege prevede sancțiuni cuprinse între 50.000 lei și 80.000 lei pentru nerespectarea prevederilor privind exploatarea și controlarea instalațiilor de incinerare și coincinerare a deșeurilor de către o persoană fizică care nu are pregătirea și competența necesare. În varianta actuală a legii, această faptă se sancționează cu amendă cuprinsă între 15.000 și 30.000 lei.
  • 2. Pentru nerespectarea prevederilor privind funcționarea fără autorizație integrată de mediu a oricărei instalații aflate în domeniul prevenirii și controlului integrat al poluării, sancțiunea se majorează la o valoare cuprinsă între 150.000 și 500.000 lei, în condițiile în care, în prezent, această sancțiune este cuprinsă între 50.000 și 100.000 lei.
  • 3. Au fost introduse și sancțiuni noi, de natură penală. Astfel, se va sancționa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală funcționarea fără autorizație integrată de mediu/autorizație de mediu ori continuarea activității după ce s-a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale complementare de suspendare a activității.
  • 4. Tot cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă, se sancționează funcționarea în condițiile în care instalația pune în pericol viața sau sănătatea umană, animală sau vegetală, operarea după aducerea de modificări substanțiale oricărei instalații sau instalaţii de ardere, instalații de incinerare a deșeurilor sau instalaţie de coincinerare a deșeurilor, fără a deține autorizație integrată de mediu/autorizație de mediu care să includă și condiții de funcționare corespunzătoare modificărilor.

Adoptarea, de către Parlament, a prezentului proiect de lege, ar atrage după sine clasarea procedurii de infringement deschise de Comisia Europeană împotriva României, în acest domeniu. Reamintim că, anul trecut, Executivul european a trimis României o scrisoare de punere în întârziere prin care solicita alinierea legislației naționale la Directiva UE privind emisiile industriale, în ceea ce privește sancțiunile, pentru care Comisia Europeană a precizat că trebuie să fie eficiente, descurajante și proporționale cu încălcările. Acest moment a reprezentat deschiderea formală a procedurii de infringement