Un cuplu de pinguini a primit un cadou special de Anul Nou la o grădină zoologică din New York, unde au devenit primii părinți adoptivi de același sex ai acestei organizații care reușesc să clocească un ou cu succes, relatează CNN.

HotNews.roFoto: Hotnews

Puiul a eclozat pe 1 ianuarie, după ce oul a fost clocit de Elmer și Lima, doi pinguini Humboldt masculi, la grădina zoologică Rosamond Gifford din Syracuse, New York, a anunțat grădina zoologică într-un comunicat de presă.

Elmer și Lima s-au născut amândoi la grădina zoologică - Elmer în 2016 și Lima în 2019 - și au devenit un cuplu în toamna anului 2021 în timpul actualului sezon de reproducere.

Grădina zoologică a spus că lui Elmer i s-a dat acest nume „pentru că oul din care a ieșit a fost deteriorat accidental de către părinți, iar echipa de îngrijire a animalelor l-a reparat folosind lipiciul Elmer's”.

Pentru a evita acest tip de daune neintenționate, grădina zoologică a spus că uneori transferă un ou de la părinții săi biologici către părinții adoptivi, care apoi îl îngrijesc în timp ce celălalt cuplu incubează un ou fals.

Oul pe care Elmer și Lima l-au clocit cu succes a fost depus inițial de perechea heterosexuală Poquita și Vente, dar după ce echipa grădinii zoologice a detectat un embrion viabil în interior, l-au transferat taților.

„La primul nostru control de sănătate, când puiul avea cinci zile, cântărea 226 de grame”, a declarat directorul grădinii zoologice Ted Fox într-un comunicat de presă. „Continuă să fie îngrijit atât de Elmer, cât și de Lima, care fac o treabă grozavă”.

Fox a spus că nu toți părinții sunt buni la clocirea ouălor, unii sparg oul, nu-l incubează corect sau se luptă pentru cine îl incubează la ce oră.

Faptul că Elmer și Lima „și-au făcut un cuib și și-au apărat teritoriul” a fost un semn că ar putea fi buni părinți.

Cei doi masculi sunt doar unul dintre multe cupluri de pinguini de același sex din lume, printre care și un cuplu de femele Gentoo din Spania, un cuplu de masculi de la o grădină zoologică din Berlin și o alta la un acvariu din Sydney.

Dar cel mai faimos cuplu rămân pinguinii Silo și Roy, care și-au găsit dragostea la Grădina Zoologică din Central Park în 1998 și au eclozat și au crescut un pui pe nume Tango.