Şase incendii s-au produs, sâmbătă, pe raza judeţului Botoşani, pentru stingerea acestora intervenind 33 de pompieri militari şi voluntari, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu, citată de Agerpres. Potrivit sursei citate, cele şase incendii au avut loc în municipiul Botoşani şi în localităţile Cătămărăşti Deal, Oneaga, Strahova şi Dealu Mare. "Fumatul în locuri nepermise, coşurile de fum necurăţate sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile şi focul deschis în spaţii deschise au fost cauzele care au generat aceste evenimente", a precizat Lupu. Oficialul ISU arată că, în urma incendiilor, au fost afectate două case, două anexe gospodăreşti şi a ars vegetaţia uscată de pe aproximativ trei hectare de teren.

IncendiuFoto: Captura YouTube