Administrația lui Joe Biden a anunțat luni că mașinile vândute în Statele Unite din 2023 vor trebui să consume mult mai puțin combustibil decât cele aflate în prezent pe piață, pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, scrie AFP.

Joe BidenFoto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

„Standardele ar realiza reduceri semnificative ale emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și reduceri ale altor poluanți ai aerului”, a spus Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) într-un comunicat.

Măsura ar trebui să permită în special inversarea relaxării reglementărilor care au avut loc sub președinția lui Donald Trump.

Măsura ar trebui să permită în special inversarea relaxării reglementărilor operate sub președinția lui Donald Trump și, astfel, revenirea, din 2023, la standardul care fusese decis sub administrația Obama.

Cu aceste noi standarde, mașinile - SUV-uri și pickup-uri incluse - vor trebui să poată parcurge 55 mile (88,5 kilometri) la viteză continuă cu un galon de combustibil (aproape 4 litri) sau 40 mile (64,4 kilometri) în condiții de trafic real.

Pentru a realiza acest lucru, administrația mizează pe capacitatea producătorilor de automobile de a îmbunătăți performanța tehnică a motoarelor din modelele lor, dar și pe creșterea vânzărilor de vehicule electrice.

„Până la jumătatea anului 2026, EPA prezice că standardele finale vor putea fi îndeplinite cu aproximativ 17% din vehiculele electrice vândute și cu o adoptare mai largă a tehnologiilor avansate de motoare pe benzină disponibile în prezent”, se spune.