​Fiecare gospodărie din Ţara Galilor va avea posibilitatea de a planta un copac pe care îl va primi gratuit în cadrul unei scheme pentru combaterea schimbărilor climatice, a anunţat guvernul galez, relatează The Guardian și Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Această schemă le va oferi locuitorilor ocazia să aleagă un copac pe care doresc să-l planteze chiar ei, sau de a opta pentru plantarea unui arbore de către Coed Cadw, filiala din Ţara Galilor a Woodland Trust, cea mai mare organizaţie caritabilă de conservare a pădurilor din Regatul Unit.

Copacii vor fi disponibili începând din martie în cinci centre regionale, urmând ca până în octombrie să fie puse la dispoziţia cetăţenilor 20 de astfel de centre. Potrivit ministrului adjunct pentru schimbări climatice Lee Waters, costurile acestui proiect sunt estimate la aproximativ 2 milioane de lire sterline.

În cadrul unei vizite efectuate la unul dintre proiectele de împădurire ale trustului din apropiere de Gnoll Park din Neath, în regiunea Ţara Galilor de Sud, Waters şi-a exprimat speranţa că această campanie va inspira familiile să continue să planteze singure copaci în viitor.

„O adevărată chemare la luptă” privind schimbările climatice

„Trebuie să plantăm mult mai mulţi copaci pentru a ne atinge obiectivele privind schimbările climatice până la sfârşitul acestui deceniu - trebuie să plantăm încă 86 de milioane de copaci în Ţara Galilor”, a spus oficialul.

El a precizat că numărul copacilor plantaţi trebuie „să crească de 15 ori în fiecare an”, adăugând că aceasta „este o provocare masivă”.

„Vrem ca gospodăriile să joace un rol. Am lansat o adevărată chemare la luptă”, a precizat Waters. „Este un lucru practic deoarece dacă fiecare gospodărie ar planta un copac, am avea un milion de copaci plantaţi. Dar este vorba şi despre creşterea gradului de conştientizare, de a-i determina pe oameni să se gândească la natură şi la rolul pe care îl au arborii”, a adăugat el.

Waters a recunoscut că plantarea individuală a copacilor nu reprezintă răspunsul pentru atingerea obiectivelor stabilite şi a declarat că proprietarii de terenuri din Ţara Galilor, cum ar fi fermierii, ar trebui să joace şi ei un rol în acest sens.

Fermierii vor fi încurajați să planteze copaci

Se estimează că aproximativ 10% din terenurile utilizate pentru producţia de hrană trebuie transformate în pădure.

„În primul rând, avem nevoie ca fermierii să planteze mai mulţi copaci pe pământurile lor”, a spus Waters. „10% nu reprezintă o schimbare uriaşă. Există motive practice pozitive pentru care copacii îi pot ajuta pe fermieri să-şi desfăşoare activităţile obişnuite. De asemenea, intenţionăm să schimbăm regimul de subvenţii, astfel încât fermierii să fie stimulaţi să facă acest lucru”, a adăugat oficialul.

Consultările cu privire la planurile de creare a unei păduri naţionale în Ţara Galilor vor debuta la începutul anului viitor, a spus el.

Citește și: