Odată cu acordul convenit la conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26), ''ambiţia este mai mare decât ar fi crezut cineva că poate fi'', a declarat luni emisarul american John Kerry, amintind că ''alternativa era de a părăsi Glasgow fără nimic'', relatează AFP.

John KerryFoto: Cristoph Soeder / AFP / Profimedia Images

COP26 avea misiunea ''de a spori ambiţia'', de a finaliza regulile de utilizare a Acordului de la Paris şi de a găsi finanţările necesare în faţa încălzirii globale, a amintit John Kerry în cadrul unei conferinţe la Paris.

''Ceea ce am făcut la Glasgow a fost să creăm o cale clară, cu reguli şi cerinţe de transparenţă'', a continuat el. ''Glasgow deschide o nouă eră de responsabilitate şi posibilitate'', a apreciat oficialul american.

Aproximativ 200 de ţări au adoptat sâmbătă ''Pactul de la Glasgow'', un compromis care nu asigură însă respectarea obiectivelor Acordului de la Paris din 2015 (limitarea încălzirii globale ''cu mult sub'' 2°C şi, dacă este posibil, la 1,5°C), potrivit Agerpres.