​​ECOTIC lansează a XIII a ediție a concursului Gala Premiilor pentru un Mediu Curat într-o nouă structură ce vizează două categorii de înscrieri și nominalizări: proiecte dedicate protecției mediului și personalitatea de mediu a anului. Ediția de anul acesta va recunoaște și implicarea jurnaliștilor în promovarea protecției mediului prin oferirea unui PREMIU SPECIAL dedicat acestora.

Ai un proiect de mediu? Înscrie-l în Gala Premiilor pentru un Mediu Curat!Foto: ecotic

Concursul premiază proiecte care au un impact pozitiv asupra comunității în ceea ce privește conservarea mediului înconjurător. Până acum, peste 600 de proiecte au fost înscrise în cei 12 ani de concurs.

Înscrierile și nominalizările se pot face până pe 25 noiembrie pe platforma dedicată competiției www.premiilepentrumediucurat.ro.

Cine se poate înscrie?

Se poate înscrie în concurs orice instituție publică, de învățământ, companie, ONG care a dezvoltat inițiative sau proiecte care au vizat protecția mediului începând cu ianuarie 2020. De asemenea, jurnaliștii care au realizat materiale scrise, video, audio pe teme sau proiecte din acest domeniu se pot înscrie prin formularul dedicat.

Anul acesta organizatorii apelează la publicul larg pentru a semnala proiecte și personalități care contribuie la protecția mediului înconjurător. Așadar, publicul larg poate nominaliza pe website-ul www.premiilepentrumediucurat.ro orice inițiativă sau personalitate de mediu care merită să fie premiată și ulterior promovată ca exemplu de bună practică.

Nominalizările și înscrierile se pot transmite până pe 25 noiembrie 2021, urmând ca jurizarea și premierea să aibă loc în luna decembrie.

Ediția de anul acesta va desemna 5 câștigători:

  • 3 câștigători la categoria PROIECTE
  • 1 câștigător la categoria PERSONALITATEA DE MEDIU A ANULUI
  • 1 câștigător la categoria PREMIUL SPECIAL dedicat JURNALIȘTILOR

Criteriile și detaliile concursului sunt disponibile în regulamentul campaniei de pe platforma online dedicată.