Arhipelagul Vanuatu a anunțat vineri că intenționează să militeze pentru o abordare comună în fața Curții Internaționale de Justiție pentru a obține consiliere juridică de la cea mai înaltă instanță a ONU cu privire la consecințele încălzirii globale.

Foto:

Micul stat din Pacific speră, deși o opinie legală a CIJ nu este obligatorie, că va contribui la apariția legislației internaționale pentru generațiile care vor urma asupra consecințelor materiale și umane ale încălzirii globale, a indicat guvernul său.

Întrucât un singur stat nu poate solicita consultanță juridică din partea CIJ de la Haga, Vanuatu va depune eforturi pentru a mobiliza alte țări să voteze în favoarea acestei inițiative la următoarea adunare generală a ONU din septembrie 2022, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Yvon Basil, pentru AFP.

Acest arhipelag de 300.000 de locuitori, care a fost lovit de doi cicloni de categoria 5 în ultimii cinci ani și este amenințat de creșterea nivelului mării, a declarat că își va coordona eforturile cu alte țări insulare din Pacific și cu țări cu aceleași preocupări climatice.

"Episoadele de devastare cauzate de evenimente climatice nu mai sunt excepționale, dimpotrivă, devin rapid norma pentru toate țările insulare, ca și în alte țări și regiuni", a spus guvernul într-un comunicat.