Guvernatorul Californiei Gavin Newsom a anunţat că vrea să interzică fracturarea hidraulică - începând din 2024 -, o controversată procedură de extracţie a hidrocarburilor, din cauza impactului pe care-l are asupra mediului, cu obiectivul de a opri apoi orice exploatare petrolieră până cel mai târziu în 2045, relatează News care citează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

California - cel mai populat stat american şi unul dintre principalii producători de petrol din Statele Unite - ar urma astfel să înceteze orice extracţie.

Interzicerea fracturării hidraulice, care reprezintă aproximativ 2% din producţia californiană de petrol - urmează să fie pusă în aplicare de către agenţia însărcinată cu gestionarea resurselor naturale la nivelul statului, care va înceta să mai emită noi permise în acest sens, cel mai târziu în ianuarie 2024.

În paralel cu această măsură, Newsom a cerut agenţiei însărcinate cu monitorizarea poluării atmosferice să examineze mijloace de ”oprire treptată a extracţiei petroliere în tot statul cel mai târziu în 2045”, au anunţat vineri într-un comunicat serviciile guvernatorului.

Acest obiectiv face parte din eforturile Californiei în lupta împotriva modificărilor climatice - şi anume din obiectivul ”neutralităţii carbonului” economieisale până în 2045 şi din decizia lui Newsom de a interzice vânzarea de vehicule noi cu motor termic la orizontul lui 2035.

”Criza mediului este reală şi continuăm să vedem semnele acesteia zilnic”, subliniază alesul democrat.

Consecințe ecologice și sanitare

”Având în vedere că avansăm rapid pentru a ne elibera de carbon sectorul transporturilor şi să creăm un viitor mai sănătos pentru copiii niştri, am spus clar că nu văd utilitatea fracturării hidraulice în viitor şi, în acelaşi fel, cred că statul California trebuie să treacă la perioada post-petrolieră”, subliniază el, citat în comunicat.

Gavin Newsom a anunţat în trecut că nu are puterea să interzică fracturarea hidraulică, însă a fost supus unor presiuni puternice de către activişti ecologişti.

Fracturarea hidraulică constă în extragerea petrolului şi gazelor naturale din subsol prin injectarea unor fluide cu o presiune puternică, în vederea fracturării rocii.

Această industrie s-a dezvoltat puternic în anii 2000 şi 2010 şi a transformat Statele Unite, în 2014, în primul producător mondial de petrol.

Consecinţele asupra mediului şi sanitare sunt tot mai bine dcumentate.

Este vorba despre cutremure şi poluarea aerului şi apei în apropierea exploatărilor, care au consecinţe sanitare asupra riveranilor - astm bronşic şi cancere.

În plus, scurgeri de metan în atmosferă accelerează încălzirea globală, potrivit News.ro.

Administrația Biden, pregătită să lase California să își stabilească standardele în privința noxelor autoturismelor

Departamentul de Transport al SUA a făcut „primul pas” către eliminarea unei reguli adoptate sub administrația Trump pentru a împiedica California să stabilească propriile standarde pentru emisiile de gaze cu efect de seră provenite de la vehicule, potrivit AFP

Eliminarea acestei reguli va face posibilă „ștergerea” tuturor problemelor de reglementare, inclusiv prin „inversarea eforturilor inutile și potențial ilegale pentru a împiedica” statele americane să acționeze singure, a declarat ministrul Transporturilor Pete Buttigieg.

Autoritățile au stabilit până acum o perioadă de treizeci de zile pentru ca publicul să dezbată propunerea.