Joe Biden i-a invitat pe Vladimir Putin și Xi Jinping la summit-ul virtual privind Clima

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 26 martie 2021, 22:20 Actualitate | Mediu


Salvati clima!
Foto: Captura YouTube
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, i-a invitat pe omologii săi Xi Jinping (China) și Vladimir Putin (Rusia) la summitul virtual privind clima pe care îl organizează în 22 și 23 aprilie, a declarat pentru AFP un oficial al Departamentului de Stat al SUA.

În total, 40 de lideri mondiali au fost invitați la această întâlnire menită să marcheze revenirea Washingtonului pe prima linie în lupta împotriva schimbărilor climatice după dezangajarea președinției lui Donald Trump.

Noul președinte și-a anunțat intenția de a organiza un summit climatic pe 22 aprilie, care să coincidă cu Ziua Pământului, înainte de marea reuniune a ONU programată pentru noiembrie la Glasgow, Scoția.

În cele din urmă va avea loc pe parcursul a două zile din cauza pandemiei.

După cum a promis, Joe Biden a decis în prima sa zi la Casa Albă să restabilească acordul climatic de la Paris, din care predecesorul său retrăsese Statele Unite. Întoarcerea celei mai mari economii din lume, al doilea mare emițător de C02, a devenit efectivă pe 19 februarie și înseamnă că aproape toate națiunile planetei sunt acum părți la acordul semnat în 2015.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1768 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by