Secretar de stat în Ministerul Mediului: Suprafaţa terenurilor împădurite din România creşte de la an la an. În momentul de faţă, avem 7 milioane hectare împădurite
„Prin implicarea activă a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi prin eforturile susţinute de angajaţii din domeniul silvic, dar şi de proprietarii de terenuri, iată că, în ciuda faptului că sunt identificate tăieri ilegale, suprafeţele împădurite cresc de la un an la altul. Acest aspect este confirmat de Inventarul Forestier Naţional (IFN)”, afirmă Gelu Puiu, joi, într-o postare pe Facebook.
El adaugă că, în momentul de faţă, la nivelul ţării noastre, avem o suprafaţă de 7.037.607 hectare împădurite, dintre care 6.929.047 hectare sunt acoperite cu arbori.
„Am amintit acest aspect având în vedere că suprafaţa terenurilor acoperite cu arbori reprezintă peste 98% din cea a pădurii. Ca specii, fagul acoperă aproape 31%, răşinoasele circa 26%, stejarii peste 16%, diverse foioase tari peste 20% şi diverse foioase moi aproximativ 7%”, explică el.
Totodată, a fost identificată o suprafaţă de 22.599 hectare destinate lucrărilor de regenerare.
„Reuşim să replantăm suprafeţe importante de teren astfel încât, la nivel naţional, volumul masei lemnoase recoltate să nu ducă la dezechilibre ale ecosistemului forestier. Ca urmare a lucrărilor de regenerare efectuate în perioada dintre cele două cicluri IFN, iată că se constată o creştere a suprafeţelor acoperite cu arbori şi o scădere a suprafeţelor terenurilor destinate împăduririi şi a altor terenuri goale”, adaugă secretarul de stat.
Potrivit sursei citate, volumul de lemn pe picior din păduri este de 2.354.789.867 metri cubi. Acesta a crescut de la 2.221.593.369 metri cubi în IFN1 la 2.354.789.867 metri cubi în IFN2, ca urmare a creşterii curente anuale mari înregistrată în această perioadă, datorită structurii pe clase de vârstă a pădurii, precum şi a condiţiilor climatice favorabile. De asemenea, şi volumul mediu de lemn la hectar a crescut corespunzător, de la 322 la 340 metri cubi/hectar.
„Un aspect important este faptul că prin implementarea SUMAL 2.0 vom reuşi să verificăm întreaga cantitate de masa lemnoasă care a fost recoltată de pe fiecare suprafaţă împădurită. Specialiştii pot stabili, pe baza informaţiilor stocate în sistemului informatic, dacă au avut loc tăieri ilegale, cantitatea, dar şi raza teritorială unde s-au înregistrat astfel de fapte”, conchide Gelu Puiu.

Scandalurile care au marcat la tot pasul scurtul mandat al lui Vlad Voiculescu
VIDEO Demonstrație cu un elicopter de atac la București. Elicopterul multirol pe care Airbus îl propune Armatei române: „E ca un briceag elvețian, bun la toate”
Scurt ghid de făcut Bugetul franjuri: 10 excepții fiscale care au sărăcit Educația și Sănătatea, tolerate de toți- de la PSD la PNL și USR-PLUS
Ce metode au folosit Franța și Germania pentru a vaccina cât mai multe persoane vulnerabile și cum s-ar aplica și în România
Nici viața de vegetarian nu e ușoară...fasolea, uleiul, pâinea și brânzeturile sunt în topul scumpirilor comunicate de INS