Acordul climatic Paris riscă să fie anulat dacă planurile de contracarare a încălzirii climei nu vor fi aplicate, în contextul în care cele mai multe ţări iau măsuri urgente pentru facilitarea relansării economice după pandemie, afirmă ministrul Mediului din Japonia, Shinjiro Koizumi,într-un interviu acordat agenţiei Reuters.

Salvati clima!Foto: Captura YouTube

"Ar însemna practic moartea Acordului Paris să acordăm prioritate necondiţionată relansării economice, neglijând mediul", a declarat Shinjiro Koizumi, citează mediafax.

În cadrul Acordului climatic Paris, din 2015, aproape 200 de ţări au convenit asupra reducerii emisiilor cu efect de seră, în eforturile de evitare a încălzirii catastrofale a climei.

"Nu contestă nimeni din Ministerul Mediului faptul că economia este importantă. Noi doar am vrea să ne comportăm astfel încât să ne asigurăm că nu vom lăsa niciodată în urmă mediul", a precizat Shinjiro Koizumi.

Japonia a transmis Naţiunilor Unite luna trecută un plan care are obiectivul reducerii cu 26% la emisiilor poluante până în martie 2031, comparativ cu anul 2013.