Incendiul care a izbucnit duminică în Parcul Național Domogled-Valea Cernei a fost stins. ISU Caraș-Severin anunță că au ars 8,5 hectare de vegetație uscată și 1,5 hectare de litieră, potrivit Mediafax.

Potrivit ISU Caraș-Severin, incendiul a fost lichidat. „În jurul orelor 19.40, incendiul a fost localizat și lichidat în totalitate. Forțele care au acționat pentru stingerea incendiului se retrag, urmând ca ziua următoare să se facă o recunoaștere în teren. Au ars aproximativ 8,5 hectare de vegetație uscată și aproximativ 1,5 hectare litieră”, au transmis pompierii.

Conform acestora, cauza probabilă a incendiului o reprezintă „focul deschis în spatiu deschis”.

La intrevenție au participat 23 pompieri militari din cadrul detașamentelor Reșița și Caransebeș, dar și din Punctul de Lucru Herculane, la care se adaugă angajați ai Parcului Național Domogled și ai Ocolului Silvic Băile Herculane.