Organizația Meteorologică Mondială: Concentrația de gaze cu efect de seră a atins un nou record

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 26 noiembrie 2019, 6:12 Actualitate | Mediu


Emisii CO2
Foto: pxhere.com
Concentrația de gaze cu efect de seră a crescut până la un nou nivel record, indicând că acțiunile de combatere a crizei climatice nu au avut până în acest moment niciun efect asupra atmosferei, se arată într-un raport al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), citat de publicația The Guardian.

Potrivit organizației, diferența dintre ținte și realitate este atât "evidentă, cât și în creștere".

Avansul concentrației de gaze cu efect de seră rezultă inevitabil din cauza creșterii continue a emisiilor globale. Oamenii de știință au calculat că emisiile trebuie să scadă la jumătate până în 2030 pentru a oferi o șansă bună de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius, nivel peste care se estimează că sute de milioane de oameni se vor confrunta cu o frecvență sporite a valurilor de căldură, episoadelor de secetă, inundațiilor, citează Mediafax.

Petteri Taalas, secretarul general al OMM, a declarat că: "Nu există niciun semn de încetinire și cu atât mai puțin un declin, în pofida tuturor angajamentelor din Acordul de la Paris privind schimbările climatice".

"Este de amintit că ultima dată când Pământul a experimentat o concentrație comparabilă de dioxid de carbon a fost acum 3-5 milioane de ani. Pe atunci, temperatura era cu 2-3C mai mare, iar nivelul mării era cu 10-20 de metri mai înalt decât acum", a completat Petteri Taalas.

Raportul OMM, publicat luni, a indicat că concentrația medie globală de CO2 a ajuns la 407,8 părți per milion (ppm) în 2018, față de 405,5 ppm în 2017. În acest moment concentrația CO2 este cu 50% mai mare decât în 1750, înainte ca revoluția industrială să deschidă epoca folosirii pe scară largă a cărbunelui, petrolului și gazelor.

Din 1990, creșterea nivelului de gaze cu efect de seră a determinat o creștere cu 43% a efectului de încălzire al atmosferei. Cea mai mare parte a acestui efect - patru cincimi - este cauzat de CO2.

Însă concentrațiile de metan și oxid de azot, alte două gaze cheie cu efect de seră, au crescut, de asemenea, în 2018 cu mai mult decât media anuală din ultimul deceniu.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1794 vizualizari

  • +2 (6 voturi)    
    Doar socialismul poate salva planeta (Marţi, 26 noiembrie 2019, 7:53)

    xolv [utilizator]

    luati-ne banii si libertatile odata!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by