Defrișările din pădurea amazoniană afectează suprafețe record

de A.Z.     HotNews.ro
Marţi, 19 noiembrie 2019, 8:00 Actualitate | Mediu


Incendii in Amazon
Foto: Captura YouTube
Rata defrișărilor din pădurea tropicală amazoniană de pe teritoriul Braziliei a ajuns anul acesta la cel mai înalt nivel, în mai puțin de o decadă, potrivit datelor guvernamentale publicate luni, scrie DW.

În perioada august 2018 - iulie 2019 suprafața defrișată a ajuns la 9.762 km pătrați, potrivit Institutului Național de Cercetare Spațială. Acest lucru presupune o creștere de 29.5% față de anul trecut și cel mai mare nivel înregistrat din 2008.

Ministrul de Mediu, Ricardo Salles, a transmis că este nevoie de noi strategii pentru a combate tăierea ilegală a copacilor, mineritul și acapararea ilicită a terenurilor, despre care susține că sunt motivul acestor creșteri. Ministerul urmează să aranjeze o întâlnire cu guvernatorii din regiunea amazoniană joi, pentru a discuta despre strategiile de combatere a acestei probleme.

Grupurile care militează pentru protecția mediului și ONG-urile susțin că retorica și politicile de mediu ale președintelui Bolsonaro sunt de vină pentru creșterea activității ilegale în Amazon.

"Guvernul Bolsonaro este responsabil pentru fiecare părticică din pădure care a fost distrusă. Acest guvern, de azi, este cel mai mare dușman al Amazonului", a declarat Marcio Astrini, coordonator de politici publice pentru Greenpace.

Bolsonaro a susținut slăbirea măsurilor de protecție pentru rezervele naturale și terenurile comunităților indigene din pădure, ca metodă de impulsionare a dezvoltării economice.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1264 vizualizari

  • -6 (8 voturi)    
    Sezonul umed a venit. Creste la loc. (Marţi, 19 noiembrie 2019, 8:45)

    Lok [utilizator]

    E usor sa vorbesti despre cum sa iti salveze planeta saracii din Brazilia, Peru si Columbia, cand tu ai de toate si zbori in vacante scumpe.
    • +3 (3 voturi)    
      Daca ar durea prostia (Marţi, 19 noiembrie 2019, 13:37)

      domos [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Ce te-ai mai tavali...


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by