Un material creat din resturi de pește ca alternativă a plasticului folosit pentru împachetarea produselor, precum sandwich-urile din supermarket, a câștigat premiul internațional James Dyson 2019, scrie BBC.

PesteFoto: Hotnews

Lucy Hughes, în vârstă de 24 de ani, a câștigat la secțiunea UK anul acesta. Noul material se numește MarinaTex, este creat din resturi de pește și i-a adus creatoarei premiul în valoare de 30.000 de lire sterline. MarinaTex s-a aflat în competiție cu alte 1.078 de alte invenții.

"Pentru mine, sustenabilitatea nu a fost niciodată pe planul doi", a declarat ea pentru Radio 1 Newsbeat.

Hughes a studiat design de produse la Universitatea din Sussex, iar materialul câștigător a fost proiectul său final înainte de absolvire.

Competiția internațională James Dyson Award este una adresată studenților, susținută de fundația James Dyson. Criteriul pentru invențiile propuse este ca acestea "să rezolve o problemă". Sir James Dyson, fondatorul, a declarat că invenția lui Hughes "rezolvă elegant" problema plasticului de unică folosință și a deșeurilor din pește.

Materialul, spre deosebire de alte produse din bioplastic, se va biodegrada la temperaturi normale. Potrivit unui raport ONU, 27% dintre peștii care sunt prinși și aduși pe mal nu sunt folosiți deloc. MarinaTex reprezintă o combinație între resturile de pește și alge roșii, printre alte elemente.