Vremea se schimbă din nou pe continentul european, iar o vreme mult mai caldă se întoarce în Europa de est și de centru. Aerul arctic mai rămâne până vineri în Europa de est, scrie severe-weather, iar începutul de noiembrie va veni chiar și cu 25 de grade Celsius. În România, temperaturile vor atinge luni 20 de grade în partea de nord-est, dar și în sud, iar în Dobrogea mercurul din termometru va urca peste 20 de grade.

prognoza ANMFoto: ANM

Harta temperaturilor indică în mod clar o schimbare de vreme. Europa de Est, care tocmai ce a fost lovită de un aer arctic, aducând temperaturi sub 10 grade, se va bucura zilele următoare de o vreme mult mai blândă pentru perioada aceasta a anului, iar temperaturile vor atinge și 25 de grade.

În România, potrivit prognozei ANM temperaturile nu vor ajunge luni neapărat la 25 de grade, dar se va încălzi treptat pe parcursul weekendului, iar luni temperaturile vor sări de 20 de grade în mai multe zone.

”Ulterior zilei de 1 noiembrie este estimată o încălzire treptată a vremii, determinând un ecart termic cu valori peste cele normale în prima decadă a lunii noiembrie, în special în perioada 4-8 noiembrie”, arată prognoza ANM.

Potrivit prognozei, în România, duminică temperaturile se vor încadra între 15 și 19 grade, iar acestea vor atinge luni 20 de grade în partea de nord-est, dar și în sud, 21 de grade în Dobrogea, iar în vest 19 grade.

Astfel, în Moldova, la Botoșani și Iași, vor fi 20 de grade, în zona litoralului, la Constanța vor fi 21 de grade.

Potrivit prognozei pe orașe, la Cluj vor fi 17 grade, iar la Sibiu 20 de grade. În sud, la Rm. Vâlcea vor fi 20 de grade, iar la Craiova 19. În vest, la Arad vor fi 19 grade.

În București vor fi 22 de grade.