Zeci de mii de persoane au fost evacuate, vineri după-amiază, din zone situate la periferia oraşului american Los Angeles din cauza incendiilor de vegetaţie, informează Mediafax citând site-ul agenţiei Reuters.

Aproximativ 10.000 de locuinţe şi sedii de firme sunt ameninţate de incendiile de vegetaţie de la periferia oraşului Los Angeles, a comunicat Departamentul regional al pompierilor.

Aproximativ 42.000 de persoane au fost evacuate în cadrul măsurilor preventive.

Pompierii depun eforturi pentru stingerea incendiilor de vegetaţie izbucnite în zona Santa Clarita din California.