Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie a organizat, ȋn data de 28.09.2019, orele 9.00-14.00, ediţia a XXI-a a Seminarului Naţional "Parteneriat în educaţia pentru mediul înconjurător". Scopul întâlnirii l-a constituit prezentarea celor mai bune practici în promovarea programelor de educaţie pentru mediu. Specialişti şi practicieni din domeniul educaţional au avut posibilitatea de a împărtăşi experienţe referitoare la dezvoltarea abilităţilor practice şi dobândirea competenţelor privind implementarea programelor CCDG şi a rezultatelor obţinute de către cei care promovează acest tip de educaţie în unităţile şcolare.

Asociația ECOTIC, invitat la eveniment, a adus la cunoștința publicului mai multe proiecte de succes, printre care proiectul naţional ECOTIC “Școala Ecoterrienilor” și competiția verde națională “Gala Premiilor Pentru un Mediu Curat” (prin secțiunea de concurs dedicată instituțiilor de învățământ). Evoluția acestor proiecte de-a lungul anilor, impactul și rezultatele acestora au fost prezentate de către Diana Trifu, responsabil comunicare ECOTIC.

TEMA MANIFESTĂRII - ATITUDINE ȘI RESPONSABILITATE

Principalele momente ale seminarului au fost dedicate:

  • acordării Steagului Verde, trofeelor şi plachetelor pentru unităţile şcolare evaluate în anul şcolar 2018/2019;
  • acordării premiilor pentru Concursurile Naţionale organizate de CCDG;
  • exprimării opiniei invitaţilor cu privire la acţiunile pe care le întreprindem în vederea formării conştiinţei tinerilor pentru un mediu curat şi sănătos.

MESAJ VIDEO TRANSMIS DE:

LESLEY JONES – PREŞEDINTELE Fundaţiei de Educaţie pentru Mediul Ȋnconjurător (FEE)

La acest eveniment au participat peste 300 de participanţi din ţară (inspectori şcolari, directori de şcoli, cadre didactice, reprezentanţi ai societăţii civile) şi au fost invitaţi reprezentanţi ai ministerelor partenere, inspectoratelor şcolare, agenţiilor pentru mediu, sponsori.

LOCAŢIA SEMINARULUI:

CENTRUL DE CONFERINŢE WORLD TRADE CENTER, BUCUREŞTI, SALA NEW YORK (PIAŢA MONTREAL, Nr. 10, BUCUREŞTI)

Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie (CCDG) - organizaţie neguvernamentală care desfăşoară activităţi de educaţie, protecţie şi conservare a mediului înconjurător, la nivel local, regional şi naţional, membru cu drepturi depline al Fundaţiei de Educaţie pentru Mediul Înconjurător (FEE), unicul reprezentant al României în această organizaţie internaţională recunoscută de UNEP şi UNESCO - este Coordonatorul Naţional al programelor mondiale de educaţie pentru mediu ale FEE: Eco-Schools - “Eco-Şcoală”; YRE - “Tineri reporteri pentru mediul înconjurător”; LeAF - “Să învăţăm despre pădure; Blue Flag - “Steagul albastru”, Green Key - “Cheia Verde”.

Despre ECOTIC:

ECOTIC este prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice (EEE) din România, fondată în anul 2006, care pune la dispoziție gratuit recipienți pentru colectarea separată a deșeurilor de echipamente electronice de mici dimensiuni și baterii, precum și preluarea gratuită a echipamentelor voluminoase de la sediul firmei sau de la domiciliu. Pentru mai multe detalii transmiteti un e-mail la logistica@ecotic.ro