Tânăra activistă suedeză pentru climă, Greta Thunberg, și alți 15 copii au depus luni o plângere la Națiunile Unite, acuzând cinci dintre marile economii ale lumii că au încălcat drepturile omului prin faptul că nu au luat măsuri adecvate pentru a opri criza climatică, potrivit Mediafax care citează CNN.

HotNews.roFoto: Hotnews

Plângerea a fost depusă la scurt timp după ce Thunberg a ţinut un discurs prin care i-a mustrat pe liderii mondiali prezenţi la Summit-ul ONU pentru Acțiunea Climatică de la New York.

Pe un ton furios Greta Thunberg le-a spus liderilor mondiali că „nu îi va ierta niciodată” pentru că nu au reușit să oprească schimbările climatice: "Suntem la începutul unei dispariţii în masă și tot ce puteţi face este să vorbiţi despre bani și să spuneţi basme despre o creștere economică eternă", a declarat luni adolescenta suedeză la Adunarea Generală a Națiunilor Unite. "Cum îndrăzniţi?", a adăugat Thunberg.

„Mi-aţi furat visele și copilăria cu cuvintele voastre goale - și totuși, sunt unul dintre norocoși”, a declarat luni Thunberg. „Oamenii suferă, oamenii mor”, a afirmat aceasta.

Petiția numește cinci țări - Germania, Franța, Brazilia, Argentina și Turcia - despre care spun că nu și-au respectat obligațiile în temeiul Convenției privind Drepturile Copilului, un tratat privind drepturile omului vechi de 30 de ani, care este cel mai ratificat din istorie.

Plângerea vine în contextul în care Organizația Națiunilor Unite găzduiește un Summit pentru Acțiuni Climatice în prima zi a Adunării Generale, în care zeci de lideri mondiali își prezintă măsurile pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon din țările lor.

Greta Thunberg, la ONU: "Cum îndrăzniți? Mi-ați furat visele și copilăria!"

Într-un discurs furios la ONU, tânăra suedeză Greta Thunberg a criticat dur liderii planetei pentru lipsa de acțiune împotriva schimbărilor climatice, la începutul unui summit consacrat acestui subiect, la New York, scrie AFP.

"Nu ar fi trebuit să fiu aici, ar fi trebuit să fiu la școală, de cealaltă parte a oceanului", a afirmat Greta Thunberg, cu vocea tremurătoare, citind un text. "Cum îndrăzniți? Mi-ați furat visele și copilăria cu vorbele voastre goale", a continuat ea, înainte de adăuga:

"Dar tinerii încep să înțeleagă trădarea voastră".