Peste 3.300 de copaci tăiaţi ilegal în Munţii Rodnei; prejudiciul depăşeşte un milion de lei

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 21 septembrie 2019, 17:52 Actualitate | Mediu


Busteni taiati
Foto: USER UPLOADED
Un control al Gărzii Forestiere Cluj pe raza Ocolului Silvic Cormaia - Anieş din judeţul Bistriţa-Năsăud, început anul trecut şi încă nefinalizat, a scos la iveală, până la această dată, tăierea ilegală a peste 3.300 de copaci, prejudiciul cauzat depăşind un milion de lei, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei și citat de Agerpres.

Fondul forestier în care s-au constatat aceste tăieri ilegale aparţine oraşului Sângeorz-Băi şi face parte din arealul Munţilor Rodnei.

Potrivit comunicatului Gărzii Forestiere Cluj, controalele în zonă au demarat în vara anului 2018, în urma unei sesizări anonime primite prin poşta electronică spre finalul anului 2017, întârzierea fiind motivată de cei de la Gardă de condiţiile meteo nefavorabile şi de faptul că erau semnalate tăieri ilegale de arbori pe raza ocolului silvic respectiv, fără a fi indicat un loc exact.

Numeroasele cioate provenite din tăieri ilegale, care au fost găsite în timpul controalelor, au dus la sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Controalele s-au oprit odată cu căderea zăpezii anul trecut şi ar fi trebuit reluate în primăvara acestui an de către reprezentanţii Ocolului Silvic Cormaia - Anieş, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, deoarece pădurarul care avea în responsabilitate ultimul canton verificat, Valea lui David, a refuzat să participe la verificările din teren şi a susţinut, în scris, că nu a identificat probleme în acea zonă.

Faţă de pădurarul respectiv a fost începută cercetarea disciplinară, iar în luna iulie a acestui an controalele au fost reluate.

Până la mijlocul lunii septembrie, au fost identificate 3.350 de cioate provenite din tăieri ilegale de arbori, cu un volum de aproximativ 3.000 metri cubi, iar prejudiciul a fost estimat la peste un milion de lei.

Garda Forestieră Cluj precizează în comunicat că verificările în zona respectivă continuă şi la această dată şi s-ar putea încheia în această toamnă, în funcţie de condiţiile meteo, urmând ca, la final, să fie sesizat din nou Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud cu privire la valoarea totală a pagubelor produse fondului forestier.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















2339 vizualizari

  • +8 (8 voturi)    
    Graba strica treaba (Sâmbătă, 21 septembrie 2019, 20:50)

    ipolitic [utilizator]

    Un scurt rezumat, cum am inteles eu din articol:
    -sesizare in finele anului 2017
    -vreme nefavorabila
    -inca o vreme nefavorabila
    -prima inspectie in vara lui 2018, nefinalizata din cauza:
    -vreme nefavorabila
    -vreme nefavorabila
    -vreme nefavorabila
    -padurar indisponibil, n'are chef
    -soarele bate tare, vantul e peste 2km/h:vreme nefavorabila
    -in vara lui 2019, cioturi gasite, numarate
    -cercetarea se suspenda, vreme nefavorabila....
    In fine, nu credeti ca aceasta munca titanica, lupta impotriva fortelor naturii, preocuparea neobosita pentru salvgardarea padurii-nu ar trebui rasplatita cu niste sporuri? Si mai lasati ritmul asta infernal, ca oameni suntem, mai vine si 2020, pana'n 2030 este timp.
    • +2 (2 voturi)    
      Garda Forestiera Cluj in Bistrita Nasaud?! (Duminică, 22 septembrie 2019, 12:59)

      pardalian [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

      Interesant!.. Probabil sunt tot aia care au defrisat mai tot judetul Cluj si s-au mutat acum in Bistrita, noul rai al hotilor de lemne..
  • +5 (5 voturi)    
    frate cu Bucurestiul defrisat (Sâmbătă, 21 septembrie 2019, 22:44)

    Dedalus [utilizator]

    Cam tot atatia au fost taiati si in Bucuresti,

    Urmati de "plantarea" la ghivece de diversi pomisori din specii repede uscatoare.
  • +2 (2 voturi)    
    padurarul, inspectoratul silvic, politia, (Duminică, 22 septembrie 2019, 13:11)

    __alex__ [utilizator]

    oamenii din zona, nimeni nu a vazut nimic. Sa tai 3.300 (daca nu or fi mai multi) fara sa te deranjeze nimeni, inseamna ca locuiesti intr-o tara de babuini.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version