Luna iulie 2019, cea mai caldă măsurată vreodată în lume (agenția europeană Copernicus)
"Luna iulie este în general cea mai caldă lună a anului în lume dar, potrivit datelor noastre este luna cea mai caldă măsurată vreodată", a declarat luni, într-un comunicat, șeful acestui serviciu, Jean-Noël Thépaut.
"Prin continuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și impactul asupra creșterii mondiale a temperaturilor, recordurile vor continua să fie doborâte", a avertizat el.
Potrivit datelor Copernicus, mercurul a urcat în iulie cu 0,04 grade Celsius peste precedentul record din iulie 2016, an marcat de influența unui puternic Niño.
Ecartul este atât de slab încât este posibil ca alte organisme de referință, care colectează și analizează datele de manieră diferită, să ajungă la alte concluzii, notează comunicatul. Agenția atmosferică americană NOAA n'a nu a publicat încă concluziile pentru luna iulie.
Potrivit Copernicus, temperatura medie a lunii iulie 2019 a fost cu 0,56 grade Celsius mai mare decât media perioadei 1981-2000 și cu 1,2 grade Celsius peste nivelul pre-industrial, baza de referință a experților ONU pentru climat.

Vicepremierul Dan Barna, la HotNews LIVE: Ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor, o sincopă de comunicare. Pentru un pacient care trebuie relocat în alt spital, că e dimineață, la prânz sau seara e o chestiune de percepție
Mitul că lockdownul ajută cuplurile să procreeze se spulberă de la lună la lună. Și nu doar în România, ci în aproape întreaga Europă
INTERVIU Daniel Dăianu: Sistemul fiscal român este profund inechitabil. Cei care ne dau lecții cum să fie un regim optim ar fi bine să ne ajute să combatem profit-shifting-ul masiv
The Truman Show? Un bărbat s-a încuiat într-o încăpere timp de 100 de zile și a transmis totul live / „Prețul corect” pentru care ar petrece 5 ani în izolare
Datele a peste un milion de utilizatori Clubhouse, rețeaua socială a miliardarilor, au fost publicate pe un forum de hacking
Cum au fost in multi ani inainte. Deja e suspecta treaba cu temperaturile.
Asta e din 1998, dar au avut una faina in 1956. Dar anii 1892,1921,1931,1941, 1958, 1973, 1980 sunt remarcabili pentru valurile de caldura de peste 40 de grade in luna ... aprilie. India e mereu surprinzatoare si calda.
Daca poti incearca sa gasesti datele de temperatura ante-satelitare. Alea sunt foarte interesante.
Ca sa vezi recorduri batute in metropole. Sunt inmarmurit.
Cautati pe google "gisp2 ice core data" si apoi veti afla dece romani purtau sandale si fustite din piele pe cand dacii purtau izmene si nu suba cu blana de oaie cum poarta ciobanii din zilele noastre la munte!
Sa nu confundam cu cea mai calda de pe vremea cand Antarctica era acoperita de jungla...