Președintele Indoneziei susține că este nevoie de un zid gigantic pentru a împiedica scufundarea Jakartei
Președintele Joko Widodo și guvernul său se confruntă cu presiunea timpului, potrivit previziunilor experților, care susțin că la rata actuală, o treime din Jakarta ar putea să se afle sub apă până în 2050.
Criza existențială cu care se confruntă orașul reprezintă punctul culminant al unor decenii întregi de dezvoltare nerestricționată, planificare urbană aproape inexistentă și guvernarea proastă a politicenilor.
În lipsa unei rețele de canalizare complete, industriile și proprietarii de case au exploatat stratul acvifer, cauzând surpări în nordul Jakartei, o regiune cu milioane de locuitori. În această zonă, pământul se scufundă cu aproximativ 10 cm pe an.
Widodo a declarat pentru Associated Press vineri că este timpul să demareze proiectul privind digul, un proiect pe care guvernul a început să îl ia în considerare acum 10 ani.
"Acest proiect uriaș va trebui finalizat repede pentru a preveni scufundarea Jakartei în mare", a afirmat acesta în timpul interviului. El susține că este hotărât să introducă reforme, chiar dacă acestea nu vor fi populare, menționând faptul că va fi mai puțin contrâns de politica internă în finalul celui de-al doilea său mandat.
Widodo a repetat că dorește să construiască o nouă capitală, sugerând că aceasta ar trebui să fie localizată în afara insulei principale a Indoneziei, Java, unde 57% din populația de aproape 270 de milioane de oameni locuiește.
"Vrem să separăm capitala, ca centru guvernamental de Jakarta, ca centru economic", a spus acesta.
Heri Andreas, cercetător în cadrul Bandung Institute of Technology a transmis că în unele părți din nordul Jakartei, solul este deja cu 2-4 metri sub nivelul mării.
Proiectul în valoare de 42 de miliarde de dolari conține trei etape, începând cu întărirea barajului de 30 de km deja existent în zona de coastă și crearea unor insule artificiale. Apoi ar urma construirea unor diguri gigant pe laturile estice și vestice ale golfului.

EXCLUSIV Câți bani pentru investiții au primit în ultimii 10 ani spitalele-vedetă ale pandemiei. Care a fost cel mai "răsfățat" spital din prima linie
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU