Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Europa este afectată de un nou val de caniculă

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 24 iulie 2019, 5:36 Actualitate | Mediu


Canicula in Franta
Foto: meteofrance.fr

Mai multe state europene, printre care Franța, Belgia, Germania și Olanda sunt afectate de un nou val de caniculă, temperaturile depășind, pe alocuri, 40 de grade Celsius, potrivit Mediafax care citează BBC.

Orașul francez Bordeaux a înregistrat marți un record de temperatură, termometrele indicând 41,2 grade Celsius. Recordul anterior era de 40,7 grade, înregistrat în anul 2003.

Purtătorul de cuvânt al Organizației Meteorologice Mondiale, Claire Nullis, a avertizat asupra faptului că aceste valuri de caniculă se vor produce din ce în ce mai des. „Așa cum am văzut în iunie, acestea se produc din ce în ce mai des, încep mai devreme și devin mai intense”, a spus aceasta. „Aceasta nu este o problemă care să dispară prea curând”, a adăugat reprezentantul Organizației.

Cea mai mare parte a Franței se află sub cod portocaliu de caniculă, iar temperaturile din capitala Paris ar urma să depășească joi recordul din 1947, de 40,4 grade Celsius.

În Belgia autoritățile au decis să emită o avertizare cod roșu de caniculă pentru toată țara, o decizie care nu a mai fost luată până în prezent. Spania a emis o alertă cod roșu pentru regiunea Zaragoza, care a fost afectată de incendii de vegetație în luna iunie. Serviciile europene de meteorologie au avertizat că riscul de incendii este foarte ridicat în Spania și Portugalia.

În Olanda autoritățile au activat planul național de caniculă, iar în Marea Britanie ar urma ca săptămâna aceasta să fie doborâte recorduri de temperatură.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














2218 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version