A nins timp de 15 minute, luni după-amiază, în Munții Bucegi, la Vârful Omu, unde maxima zilei a fost de două grade Celsius. Meteorologii spun că urmează alte patru zile cu vreme rece, relatează Mediafax.

ninsoare la Varful OmuFoto: Captura video

Meteorologul Sergiu Olteanu de la Vârful Omu a postat pe Facebook imagini cu ninsoarea.

„Nu e lapoviță, e ninsoare! Poimâine plecăm la mare?”, a scris Sergiu alături de imaginile video, iar o utilizatoare a rețelei de socializare a comentat imediat: „Vis ... de iarnă”.

Sergiu Olteanu a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a nins în toată regula, la Vârful Omu, timp de 15 minute.

„Nu a fost lapoviță. A fost ninsoare timp de 15 minute. Acum e ok, s-a luminat, aproape că iese și soarele. Minima zilei a fost de 0 grade Celsius, iar maxima de două grade, până acum. A fost o aversă”, a spus meteorologul de la Vârful Omu.

Potrivit acestuia, acum 9 ani a mai nins în luna iulie.

„S-a mai întâmplat (să ningă în iulie- n.r). Acum 9 ani. Dar parcă nu așa sever. Au fost temperaturi foarte scăzute față de normal, averse cu precipitații mixte, lapoviță, ninsoare. Încă patru, cinci zile tot așa se anunță”, a menționat Sergiu Olteanu.