ANM: Cod portocaliu de furtuni de sâmbătă până luni

de N.O.     HotNews.ro
Sâmbătă, 22 iunie 2019, 12:42 Actualitate | Mediu


furtuna
Foto: Captura video
Meteorologii au emis două atenţionări Cod portocaliu de furtună şi grindină valabile sâmbătă, între orele 15.00 şi 23.00, şi duminică, de la ora 15.00 şi până luni, la ora 15.00. De asemenea, sâmbătă între orele 13.00 și ora 23.00 aproape jumătate de țară se află sub avertizare Cod Galben, iar duminică dimineața până luni la ora 15.00 întreaga țară cu excepția sud-vestul României se află sub Cod galben.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, până pe 25 iunie.

Potrivit ANM, vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.

Vremea va fi călduroasă, îndeosebi în sudul și estul țării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Sâmbătă la ora 13.00, intră în vigoare o avertizare de Cod Galben, valabil până la ora 23.00 în zonele de deal și de munte, precum și în Moldova, Transilvania, Maramureș, estul Munteniei și vestul Dobrogei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.

De la ora 15.00, intră în vigoare o avertizare de Cod portocaliu valabil în Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț, Botoșani. Aici se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 35...40 l/mp și izolat 50...60 l/mp.

Avertizarea e valabilă până sâmbătă seara, ora 23.00.

Duminică, de la ora 3.00, până luni la ora 15.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp, în aproape toată țara, cu excepția Timișoare, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, care vor fi sub Cod Portocaliu de duminică de la ora 15.00 până luni la ora 15.00.

Astfel, în aceste județe, precum și zona montană și submontană a județelor Argeș, Sibiu și Alba se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 60...70 l/mp.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















5849 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    PRopun sa se dea..... (Sâmbătă, 22 iunie 2019, 17:05)

    gigiN [utilizator]

    ...cod portocaliu continuu,pentru toata tara,pana pe 15 septembrie!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version