Sursele de energie care nu emit dioxid de carbon (zero-carbon) sunt pe cale să depășească combustibilii fosili ca sursă principală în producția de energie electrică din UK, pe anul 2019, scrie The Guardian.

energie regenerabilaFoto: Wikipedia

Acest an va fi primul în care combustibilii fosili vor reprezenta mai puțin de jumătate ca sursă energetică, potrivit National Grid. Acum casele și afacerile britanice se vor baza mai mult pe energia solară, eoliană, hidroelectrică și nucleară.

Acum 10 ani, aproape o treime din electricitatea britanică era generată cu ajutorul cărbunelui, însă în prima jumătate a acestui an cărbunele a fost utilizat numai pentru 3%. Tot în primele 6 luni ale anului, energie regenerabilă a ajuns să fie o cincime din totalul electricității produse, în comparație cu doar 2% în trecut.

National Grid susține că asistăm la o reușită istorică a Marii Britanii, în drumul său către a deveni o economie carbon-zero, până în 2050. National Grid poate să prezică cu acuratețe recordul care va deveni oficial abia la sfârșitul anului.

Chris Skidmore ministrul interimar al Energiei a declarat: "cărbunele devine rapid fosila sistemului nostru de energie și va rămâne în curând în cărțile de istorie".