​​Înscrierile în concursul dedicat studenților din Universitatea din București, Universitatea Politehnică București și Universitatea Ecologică București continuă până în data de 7 iunie. Asociația ECOTIC împreună cu cele trei universități anunță prelungirea termenului de înscriere în concursul „Studenți pentru un mediu curat”, venind astfel în sprijinul studenților care și-au exprimat interesul pentru acest proiect și care au solicitat prelungirea termenului limită.

"Studenți pentru un mediu curat"Foto: ecotic

Studenții din cele trei instituții de învățământ superior, interesați de problematica protecției mediului sau dornici să se implice în acțiuni de colectare selectivă și ecologizare mai au timp până pe 7 iunie să se înscrie în concurs prin accesarea platformei educatie.ecotic.ro și completând formularul aferent universității lor.

Concursul are atât o componentă teoretică – înscrierea unui proiect axat pe protecția mediului de către echipe formate din maxim 3 studenți– cât și una practică – colectarea de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE-uri).

Concursul se va derula conform următorului program:

ETAPA I – 20 mai – 7 iunie 2019 – perioada de inscriere a proiectelor si de colectarea a DEEE-urilor;

ETAPA II – 10 – 14 iunie 2019 – perioada de jurizare;

ETAPA III – 17 - 19 iunie 2019 – premierea câștigătorilor

Primele 3 echipe din fiecare universitate care vor obține cel mai mare punctaj vor fi premiate de către ECOTIC cu premii atractive constând în kit-uri de echipamente electronice.

„Ne adresăm generației tinere, cea pe care ne bazăm pentru a proteja mediul în viitor și a utiliza în mod eficient resursele naturale și încercăm, prin intermediul acestui proiect, să contribuim la conștientizarea importanței colectării separate a deșeurilor de echipamente electrice și electronice. ”, ne-a declarat Valentin Negoiță, președinte ECOTIC.

Pentru mai multe detalii: www.ecotic.ro și educatie.ecotic.ro